Cauta

Caz înfiorător în Brașov: femeie împușcată în piept. Victima, dusă de urgență la spital

Caz înfiorător în Brașov: femeie împușcată în piept. Victima, dusă de urgență la spital (sursa foto: Facebook)

Un episod șocant, care a ajuns, vineri, în atenția poliției, a trimis în grija medicilor o femeie în vârstă de 35 de ani.

Incidentul a avut loc în localitatea brașoveană Dumbrăvița. Tânăra ar fi fost împușcată, cu un pistol, chiar de către amantul acesteia, anunță Antena3. Se pare că între cei doi ar fi avut loc o ceartă, iar la un moment dat femeia în vârstă de 35 de ani ar fi fost împușcată în piept. Victima a fost transportată de urgență la spital, fiind dusă pe masa de operație.

În tot acest timp, polițiștii încearcă să dea de urma armei, pentru că se pare că bărbatul a aruncat-o, după episodul violent, înainte ca oamenii legii să ajungă la fața locului.

Un alt caz cutremurător în județul Brașov

Pe de altă parte, dintr-un comunicat al IPJ Brașov transmis vineri, 29 aprilie, reiese că polițiștii din Codlea fac cercetări într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.

Totul, ca urmare a unei sesizări venite joi seară, la 112, de la o femeie. Care ar fi fost agresată fizic de către soțul ei. Victima a fost dusă la spital. „În fapt, la data de 28 aprilie 2022, în jurul orei 19.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că pe fondul unor discuții în contradictoriu, un bărbat, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la domiciliu.

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se mai transmite în comunicatul IPJ Brașov.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Judecătoria a decis: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
  • TVA locuințe: Statul care te-a sărăcit acum îți ia și casa
  • Pe cine a iubit, în secret, Nicușor Dan, înainte de a avea o relație cu Mirabela. Ce s-a aflat de la unchiul actualului președinte!
  • Sondaj INSCOP. AUR, intenție de vot de 40,5%. Cine completează podiumul
  • Florin Salam, invitat pe scenă la show-ul lui Salvatore Ganacci, de la Neversea Kapital 2025 – VIDEO
  • COD ROȘU de caniculă pentru București și 15 județe. Până la ce valori vor urca temperaturile – HARTĂ
  • Caricatura Zilei
  • AVANTAJELE URMĂRII UNUI PROGRAM DE MASTERAT ÎN LIMBA FRANCEZĂ ÎN ROMÂNIA – STUDIU DE CAZ FABIZ-Master în Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în limba franceză (MEGA)
  • Horoscop 7 iulie 2025 – Sectorul financiar va urma un curs liniştit
  • Acte publicate în Monitorul Oficial (Partea a III-a) vs. în ziare la pierderea lor
  • Exit mobile version