AcasăSOCIALCaz înfiorător: doi bătrâni, uciși într-un apartament din Timișoara. Criminalul, căutat de...

Caz înfiorător: doi bătrâni, uciși într-un apartament din Timișoara. Criminalul, căutat de polițiști

(sursa foto: Facebook/Poliția Română)

Dublă crimă într-un apartament din centrul Timișoarei. Doi bătrâni au fost uciși în propria casă. Nu se știe deocamdată cine este autorul oribilei fapte, dar polițiștii fac cercetări în vederea depistării suspectului în acest caz înfiorător. Agresorul a reușit să dea bir cu fugiții.

Din primele informații, oribila crimă a avut loc marți seară. Cei doi bătrâni, în vârstă de 75 şi 78 de ani, care locuiau în centrul oraşului Timişoara, vorbeau la telefon cu nepotul lor din Germania. La un moment dat, aceștia au auzit zgomote în apartament şi i-au spus nepotului că cineva ar fi intrat peste ei, iar apoi convorbirea telefonică s-a întrerupt, potrivit realitatea.net.

Nepotul a alertat telefonic un verișor

Nepotul și-a anunțat degrabă o rudă aflată în orașul de pe Bega, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu cei doi bătrâni. Mai exact, și-a sunat rapid un verișor, care locuiește în Timișoara, iar acesta ar fi mers într-un suflet acasă la bunicii săi. În momentul în care a intrat în apartament, i-a găsit pe cei doi bătrâni morţi. Ar fi dat şi peste cel care i-a atacat pe cei doi vârstnici.

Acesta l-ar fi înjunghiat şi pe nepotul bătrâinilor, înainte de a fugi, potrivit aceleiași surse.

Poliţiştii fac cercetări în vederea depistării suspectului

În cazul de față a fost sesizată poliția, fiind începute cercetările pentru găsirea suspectului în acest caz de dublă crimă. „La data de 27 Iunie 2023,în jurul orei 22:30, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil din Piaţa Ţepeş Vodă din Timişoara, un bărbat şi-a găsit bunicii decedaţi (un bărbat în vârstă de 75 de ani şi o femeie în vârstă de 78 de ani), iar în locuinţă a surprins o persoană necunoscută care a fugit”, a comunicat IPJ Timiş.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru omor calificat. Și încearcă să dea cât mai rapid de urma suspectului în acest caz cu urmări dramatice. „Poliţiştii efectuează cercetări în vederea depistării persoanei şi stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş”, a mai transmis IPJ Timiş.

author avatar
Andrei Coman
295 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger