AcasăSOCIALCaz incredibil! Un șofer a sărit în râul Olt, după ce a...

Caz incredibil! Un șofer a sărit în râul Olt, după ce a fost oprit de poliție pentru un control

(sursa foto: politiaromana.ro)

Oamenii legii din județul Olt au avut parte de o situație cel puțin ieșită din tipare, în prima zi a acestei săptămâni. S-a întâmplat după ce polițiștii au tras pe dreapta un șofer, acestuia din urmă fiindu-i cerute actele la control. Doar că la scurt timp după ce i-au fost solicitate documentele, conducătorul auto a luat o decizie cel puțin neașteptată – bărbatul aruncându-se în apa Oltului. 

Din câte au anunțat polițiștii, oamenii legii aveau informații că bărbatul ar fi transportat persoane fără să fi avut autorizație pentru a face acest lucru. Iar în dimineața zilei de luni, mașina condusă de șoferul în vârstă de 49 de ani a fost trasă pe dreapta, pentru un control. La un moment dat, bărbatul a ieșit din autoturism și, fără să mai țină cont de temperaturile de afară și că e mijlocul toamnei, s-ar fi oprit direct în apa Oltului. De unde a fost scos cu o barcă.

„Astăzi, 10 octombrie a.c., în jurul orei 09:20, polițiștii Serviciului Rutier Olt în timp ce desfășurau activități de verificare a legalității transportului de persoane, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, despre care existau informații că ar efectua transport public de persoane, fără a fi autorizat în acest sens.

În momentul solicitării documentelor, conducătorul autoturismului a aruncat documentele pe carosabil și a ieșit din autoturism, sărind în râul Olt”, se menționează într-un comunicat al IGPR.

Șoferul a fost scos din apă. N-a scăpat, însă, de sancțiuni

Ce a urmat? La fața locului au fost chemați pompierii, cu o barcă, astfel încât șoferul să poată fi adus din nou pe uscat. „La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, cu o barcă pneumatică, în vederea extragerii la mal a bărbatului și un echipaj al ambulanței, pentru acordarea primului-ajutor”, se mai precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, bărbatul a fost scos din apa Oltului, neavând nevoie de îngrijiri medicale și refuzând să fie transportat la o unitate spitalicească.

În ciuda gestului cel puțin neașteptat la care a recurs după ce a fost oprit de poliție, șoferul nu a scăpat de sancțiuni. „Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autoturismului, pentru 6 luni”, transmite sursa citată.

145 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger