Cauta

UPDATE. Caz grav în Capitală! Polițist înjunghiat cu un cuțit de bucătărie, în curtea Secției 9. Agresorul, propus pentru arestare- VIDEO

Caz grav în Capitală! Polițist rănit după ce a fost atacat cu un cuțit! Incidentul din curtea Secției 9, transmis live - VIDEO (sursa foto: facebook)

Un incident grav a avut loc în curtea unui sediu al poliției, situat pe Șoseaua Pantelimon din Capitală.

UPDATE: S-au aflat noi detalii cu privire la cazul șocant din Capitală căruia i-a căzut victimă un polițist.

Și anume că Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Sectorului 2 propune arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului cercetat pentru ultraj, ca urmare a incidentului din curtea Secției 9 de Poliție. O decizie va fi luată de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București.

Totodată, din comunicatul Parchetului reies și alte noi detalii cu privire la acest caz – și anume că s-a ajuns la concluzia că polițistul a fost înjunghiat făcă motiv și fără vreun avertisment prealabil. ”În fapt, s-a reținut că: La data de 01.04.2021, în jurul orei 2340, inculpatul a intrat în curtea Secției 9 Poliție, situată în mun. București, Șos. Pantelimon nr. 290, sector 2, și, cu un cuțit de bucătărie cu lama de aproximativ 20 de cm, mâner de 12 cm, fără niciun motiv și fără vreo avertizare prealabilă, a înjunghiat persoana vătămată, polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care purta uniforma de polițist, în piciorul stâng, zona coapsei, cauzându-i leziuni traumatice (o plagă tăiată 2/1 cm la nivelul coapsei stângi 1/3 distală pe fața laterală) ce necesită un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale”, se precizează din direcția PJ Sector 2.


Știrea inițială:

Un tânăr a ajuns în curtea Secției 9, în timp ce se afla într-un live pe Facebook, și s-a repezit asupra unui om al legii. Totul s-a întâmplat noaptea trecută. Potrivit primelor date, agresorul are 28 de ani și e din județul Ilfov.

Din câte au anunțat reprezentanții Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC, individul ”a intrat în curtea Secției 9 Poliție și, cu un cuțit, l-a atacat pe polițistul ce executa controlul accesului în sediul subunității”.

Polițistul a ajuns la spital, agresorul – reținut

Omul legii a fost rănit la picior. Chiar și așa, a reușit, ajutat de ofițerul de serviciu de la aceeași circă de poliție, să îl imobilizeze pe atacator. Ulterior, polițistul a fost dus la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

În tot acest timp, tânărul a fost reținut. ”Atacatorul se află în custodia polițiștilor și a fost sesizată unitatea de Parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cu violență. După administrarea probatoriului, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reținerea individului”, au mai transmis oficialii SNPPC, prin intermediul aceleiași rețele de socializare.

Nu se cunosc motivele care l-au făcut pe tânăr să comită un astfel de gest.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version