AcasăSOCIALCaz cutremurător în Sibiu! Bebeluș abandonat, găsit pe un câmp, cu o...

Caz cutremurător în Sibiu! Bebeluș abandonat, găsit pe un câmp, cu o sticlă cu lapte lângă el

sursa foto: romaniatv.net

O situație cutremurătoare și în același timp greu de imaginat a pus în alertă autoritățile dintr-o localitate sibiană. Totul, după ce s-a găsit un copilaș, care, din primele informații, ar fi fost abandonat pe un câmp. Mama bebelușului a fost găsită.

Totul s-a întâmplat în această dimineață, când angajați ai Primăriei din Șeica Mare au găsit bebelușul de șase luni abandonat în câmp, la marginea satului Boarta, potrivit publicației locale Turnul Sfatului. Oamenii mergeau în zonă să facă o serie de lucrări publice, când au observat copilașul, pe marginea drumului. Lesne de înțeles, angajații au intervenit.

S-a dat alerta, astfel că autoritățile locale au fost informate despre găsirea micuțului. S-a mai aflat că bebelușul era îmbrăcat gros, iar lângă el a fost lăsată și o sticlă cu lapte, conform aceleiași surse.

Primar: Inițial, mama nu a recunoscut că este copilul ei

Angajații primăriei au luat micuțul, au anunțat autoritățile și au reușit să o identifice și pe mamă. Aceasta ar fi încercat să fugă, noteză aceeași sursă. „Inițial, mama nu a recunoscut că este copilul ei, dar în momentul în care a fost anunțată poliția și a văzut că urmează să vină oamenii legii a recunoscut copilul și l-a luat”, a declarat, pentru publicația menționată, primarul din Șeica Mare, Nicolae Șușa.

Potrivit precizărilor edilului, tânăra mamă are aproximativ 19 ani. În cazul de față se va face o anchetă pentru a fi stabilite exact circumstanțele care au dus la abandonarea copilașului. Rămâne de văzut la ce concluzii vor ajunge autoritățile în acest caz cutremurător.

author avatar
Andrei Coman
388 afisari

7 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger