AcasăSOCIALCategoriile de persoane scutite de controlul DSP în aeroport

Categoriile de persoane scutite de controlul DSP în aeroport

DSPCategoriile de persoane scutite de controlul DSP, în aeroport

Toţi pasagerii care sosesc pe aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni din ţările aflate pe lista galbenă nu mai trec prin controlul DSP dacă prezintă un certificat digital european COVID sau un test PCR efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Măsura a intrat în vigoare marți, 13 iulie.

De asemenea, pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista roşie pot utiliza, de asemenea, fluxul verde, dar numai dacă prezintă un certificat digital european COVID. „Precizăm că certificatele digitale emise de Marea Britanie nu sunt valabile pentru accesul pe culoarul verde”, se arată în comunicatul Companiei de Aeroporturi.

Formalități de intrare în România

Pentru a beneficia de această facilitate, pasagerii trebuie să prezinte acest document personalului din aeroport, la punctul de acces pe culoarul verde. „Rugăm pasagerii să îşi actualizeze permanent informaţiile privind intrarea în ţară, acestea suferind modificări frecvente. De asemenea, insistăm ca pasagerii care sosesc din ţări aflate pe lista roşie sau galbenă să îşi completeze din timp formularul solicitat de autorităţile sanitare din România. Acesta poate fi descărcat de pe site-urile companiilor aeriene sau www.mae.ro.

Având în vedere că traficul de pasageri în sezonul de vară este în creştere, iar regulile impuse de pandemie prevăd controale suplimentare, timpii de aşteptare pentru formalităţi (check-in, control de frontieră), dar şi pentru preluarea bagajelor pot creşte în orele de vârf; totuşi, aceştia nu depăşesc, de regulă, timpii de aşteptare de pe celelalte aeroporturi europene. Prezenţa din timp, la aeroport, pentru pasagerii care urmează să decoleze, este în continuare recomandată ferm”, arată reprezentanţii CNAB.

Certificatul verde, valabil 12 luni

Certificatul digital Covid a intrat în vigoare de la 1 iulie, însă există o perioadă de şase săptămâni de tranziţie, perioadă în care certificatul digital Covid funcţionează în paralel cu dovada simplă de vaccinare sau cu altfel de documente care să ateste că o persoană a trecut prin boală sau s-a testat.

De la 15 august, certificatul digital Covid devine primordial, prin intermediul lui urmând să se facă dovada că o persoană s-a vaccinat împotriva Covid, s-a testat sau a trecut prin boală.

author avatar
Andreea Vlad
369 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger