Cauta

Categoria de pensionari pentru care „se face dreptate”. Venitul le creşte semnificativ. Vezi dacă te înscrii pe lista lor!

Pensiile romanilor, printre cele mai mici din Europa

Simona Bucura Oprescu a numit categoria de pensionari pentru care pensia va creşte semnificativ. Ministrul Muncii a precizat cine va beneficia de cea mai mare majorare după recalcularea pensiilor.

Ei sunt cei mai avantajați români, după recalcularea de la 1 septembrie 2024.

Fericire pentru cei care au lucrat pe salariul minim

Simona Bucura Oprescu a punctta că se face dreptate pentru românii care au muncit pe salariul minim pe economie.

„În 2024, toți pensionarii au pensii mai bune fiindcă noua lege a pensiilor a venit cu două momente mari importante.

Momentul 1 ianuarie, când toate pensiile românilor au crescut datorită creșterii punctul de pensie de la 1785 de lei la 2032 de lei, iar cel de-al doilea moment e cel în care unei categorii importante de pensionari le vor crește pensiile datorită perioadelor mai îndelungate în care aceștia au lucrat.

Avem, în România, stagiul minim de cotizare, 15 ani, stadiul complet, 35 de ani.

În special în cazul celor care sunt în indemnizația minimă socială, vom observa creșteri semnificative.

Pentru ei e un mod e a se face dreptate. Una e să ai indemnizație minimă socială indiferent dacă ai lucrat 15 ani sau 35 de ani.

Și e cu totul altceva ca tu să ai indemnizație minimă socială lucrând 15 ani stagiul minim de cotizare, dar dacă avem un pensionar care a lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie, pentru acesta se face dreptate”, a spus ministrul Muncii.

Cum se acordă punctajul?

„Fiindcă pentru perioada între 25 și 30 de ani avem un punctaj suplimentar acordat prin puncte de stabilitate de 0,5 puncte pe an. Pentru perioada 30 – 35 de ani, 0,75 de puncte.

Pentru perioada peste 35 de ani avem un punctaj suplimentar de un punct.

Pentru un pensionar care a lucrat 35 de ani pe salariul minim de economie vom avea o creștere semnificativă de circa 500 de lei a pensiei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Ultimele stiri

  • Profesoara care trimite elevii la NASA, înscrisă în Liga Profesorilor Excepționali a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Mike Vigil, fostul șef al temutei DEA, face legătura dintre Pablo Escobar și Portul Constanța! România, cap de pod pentru narcotraficanții Americii?!
  • Informații de ultimă oră! Florin Piersic, transferat la un alt spital din Capitală/Care ar fi sursa infecției
  • Putin a adus la Moscova armele nucleare, de Ziua Victoriei!/Europa, cu ochii pe arsenalul Rusiei – VIDEO LIVE
  • Gigi Becali, dezvăluire BOMBĂ: „Am dat la PSD 500.000 euro!”. Cine a primit banii de la patronul FCSB – VIDEO
  • Ciucă despre candidatura la prezidențiale: „Vedem după locale”
  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Exit mobile version