AcasăSOCIALCu cât vor crește pensiile românilor de la 1 ianuarie

Cu cât vor crește pensiile românilor de la 1 ianuarie

salariiRăspunsul BIZAR pe care l-a oferit ministrul Muncii când a fost întrebat dacă se vor mări pensiile în acest an

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a asigurat deja că pensiile vor fi majorate cu cel puţin 10 %. Dar, potrivit unor surse din coaliția de guvernare, ultimele calcule se fac pe varianta de 11%. Ar putea fi cea mai mare majorare pentru pensionari, începând cu anul viitor.

În condițiile în care punctul de pensie va fi majorat până la 1745 de lei, cum se dorește, un fost angajat din sistemul medical, spre exemplu, care are acum un punctaj mediu 1,17, înmulţit cu 1745 de lei (dacă va ajunge aici punctul de pensie), ar trebui să ajungă la o pensie de 2.041 de lei, comparativ cu 1.800 de lei actual.

Cele mai mari majorări pentru pensionari

În cazul unei pensii actuale de 2.839 de lei, după majorare (cu 581 de lei), va ajunge anul viitor la 3.420 de lei.

La ora actuală, coaliția de guvernare ia în calcul o majorare cu 11 % pentru un punct de pensie, în timp ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat deja asigurări că pensiile vor fi majorate cu cel puţin 10 %.

Aceasta ar putea fi cea mai mare majorare care să fie dată pentru pensionarii României de anul viitor.

Unele categorii de pensionari trebuie să achite în continuare contribuţiile la sănătate, în funcţie de banii pe care îi primesc lunar.

Potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de guvern, se introduce plata contribuției la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele care au pensii ce depășesc 4.000 de lei.

Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei lunare de calcul reprezentată de partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie, potrivit Casei de Pensii.

author avatar
Tudor Borcea
36.241 afisari

42 COMENTARII

  1. DACA CA Sanatate este justificat ,cum justificati impozitul pe pensii ??, cand am contribuit atuni pentru pensie si am platit impozite ,pensia este un drept ,NU-I O POMANA !,DE CE IMPOZITATI PENSIILE ?. O sa-mi spuneti ca platiti ajutoare sociale ,o sa-mi spuneti de solidarittate !,nu-i treaba mea ,e treaba voastra a celor care n-ati muncit niciodata si ati fugit in politica . Cand ala care n-a muncit o ora in viata lui ii platit sa stea ,iar eu care am muncit 46 de ani mi se FURA DIN PENSIE SI I SE DA CELUI CARE DOAR A TRANDAVIT SI TRANDAVESTE ,CARE TINE DOAR UMBRA PAMNTULUI SI CONSUMA.
    PRIN POLITICA VOASTRA IDIOATA INCURAJATI LENEA ,NEMUNCA ,HOTIA.

    • Perfectă dreptate!!Politicienii noștri nu.si cunosc misiunea in societate!!!Iresponsabili!!!

      • Vorbiti de pensii de mari ,dar cei care au 1000 lei după 26 de ani munciti cît li se maresc de a trai cit de cit mai decent și să-și plătească facturile marite de voi cît pe mă-sa de mari…cum veți proceda..

    • Pentru contribia la sistemul de pensii nu am plătit impozit dar statul ne-a folosit banii reținuți fără a ne acorda dobânzile legale.

    • Corect! Am muncit 51 de ani,timp în care am plătit impozit și CAS.Mai rămâne să plătesc și pe lumea cealaltă?

    • Corect. Ministrul Budai se luptă să ne distrugă pe noi pensionarii nu așa cum a promis că luptă cu forurile europene, un om de nimic ca toți politicienii.

    • Foarte corect,sunt răsplătiți cei care au muncit puțin sau deloc,iar cei care au muncit sunt și bolnavi

    • Nu e corect să dati bani sila cei care na muncitdati la ajutore de ce na muncit ca ia plăcut să stea cu stlica în mînă

    • Trantorii stau la bautura si noi care am muncit cinstit 44 ani platim impozite peste impozite.

  2. Cum giustificati am contribuit 20 de anii și primesc o pensie sociala egala cu persoane care au contribuit 10 anii sau mai puțin este o rușinea cum tratați persoane care au ajuns la limita de supraviețuire

  3. Anonim…… Dacă nu sunteți capabili să faceți cateva calcule simple cum ar fi,,, pentru cei care au muncit precum sclavii in fabricile de confecții, stând in servici ore peste program și in acord global nu li s-a luat in calcul nicio variantă din cele două, de ce, domnilor nesimțiți ce sunteti, sau ați uitat că niște amărâți au îmbrăcat toți golanii lumii, că ce să vevi avdam contracte cu toate țările deștepte, și bai ioc SAVA FIE RUSINE. AFARĂ, NU AVEȚI CE CAUTA IN GUVERNUL ROMANILOR.

  4. Ajutoru de handicap cînd se mărește ei i-au cei mai puțini bani săraci oameni nu se pot descurca cu 395 de lei pe lună voi vă gândiți numai la voi.

  5. Cei care au lucrat in toate fabricile care aveau program de salarizare in acord global și au prestat ore după program ma refer la toate fabricile de contectii din țară nu au primit un leu in plus la pensie. Unde sunt acești bani, în buzunarul cui s-au scurs . Să vă fie rușine scursurilor ce sunteți, oameni de NIMIC, AFARĂ CU VOI DIN GUVERNUL ROMANIEI. MARȘ AFARĂ AȚI TOCAT DESTUL.

  6. Despre ce marire de pensii vorbiti voi aici?! 11% inseamna pentru voi marire de pensii in conditiile in care inflatia reala este de peste 100%?! Marire inseamna ca mai intai sa compensati inflatia si la aceasta suma recalculata sa aplicati asazisa majorare de 11%. Cu astia 11% acoperiti o mica parte din inflatie, nici vorba de majorare. Majorare era cea de 40% care era acordata prin lege pentru 2021, pe care orban a refuzat sa o aplice pentru ca era ” o lege proasta”, zicea ” politicianul liberal”!!! Zau bai? Nu va e rusine sa vorbiti de majorare?! „Refugiatii” ucrainieni primesc de la statul Roman ajutoare lunare de peste 3500 de lei/ lunar iar pensionarii romaniei supravietuiesc ca vai de ei cu 1500-2000 de lei/ luna dupa 35-40 de ani de munca!!!
    SA VA FIE RUSINE, TRADATORILOR!

    • Normal ar fi fost, la fiecare mărire de pensie să crească și plafoanele de impozitare… chiar dacă mărirea e o bătaie de joc….

      • O țară în care hoți sunt la conducere și împart după reguli hoțești prada.

  7. Sa va fie rușine, măriți salariile și pensiile tot la hoții voștri!Aveți cumva 10 gurii și prostii una.😪😪😪😪

  8. Sinteti mai buni mai înțelepți stiti doar sa barfiti si sa dați cu piatra sînteți buni de gura rugativa la dumnezeu, si va fi bine este singura solutie

  9. Aveti perfecta dreptate,le tot da la astia care au muncit citiva ani,si cei care am muncit ani multi de munca nu ne mareste,niste magari ordinari care nu gindesc cu creierul,gindesc numai pentrubinele lor luaia r dracii pe toti!

  10. Șanț nebuni am lucrat 40 ani și am o pensie de 1400 lei șanț eți prosti cu toți hoților arava iadu pe toți în frunte cu ciolacu budai și ciu

  11. De ce nu dați ajutor și ptr cei ce au muncit 40 de ani și în munca grea și dați numai la cei care au lucrat mai puțin eu am lucrat 40 de ani și am o pensie de 2460 nu va e rusineP

  12. De ce nu dați ajutor și ptr cei ce au muncit 40 de ani și în munca grea și dați numai la cei care au lucrat mai puțin eu am lucrat 40 de ani și am o pensie de 2460 nu va e rusineP

  13. De ce nu se dau majorările la pensii în sume fixe ? Creșterile de prețuri sunt aceleași pentru toți.Inflatia se resimte la fel de toată lumea.Fiecare angajat a fost retribuit în funcție de pregătirea pe care a avut-o,de munca pe care a prestato,deci și pensia este pe măsura.Corect ar fi că orice majorare la pensii sa fie in sumă fixă.

  14. Persoanelor care au contribuit la fondul de pensii 30-40 sau mai mulți ani le revine o pensie cât celor cu ajutor social. Nu este corect.Cum s-au administrat banii reținuți de la oameni pt.pensii?Acei bani trebuiau investiți cu cap deoarece statul s-a fost de ei zeci de ani. Așa face și în prezent.Sporul de vechime TREBUIE calculat neapărat. Trebuie verificate serviciile RUNOS din instituții unde este dezastru,oamenii se trezesc în pragul pensiei cu nedreptăți mari.Sunt multe probleme nerezolvate din cauză că persoanele care lucrează în aceste birouri nu au nici competente profesionale și sunt aserviți politic

  15. Sunt persoane care au lucrat pe salariu minim și pe lângă salariu au luat bani neimpozitati de la angajator, acum au pensie mica și primesc ajutoare. Au mașini, apartamente, 2 și vor ajutoare. Cei care am muncit corect trebuie sa plătim tot din pensie, ca sare de 2000, fără compensări! Unde e dreptatea?

  16. De ce majorări pentru cei cu pensii mici și celor pina in 2000RON ?Eu am f puțin peste 2000. eu de ce nu am dreptul la bani ,că am muncit 41 de ani și altora li s au majorat că au stat bine mersi acasă și nu au lucrat ,nu și au lăsat copii prin creșe s au la părinți să și păstreze serviciul ,au dormit cu capul pe pernă lor nu că mine sch 3 și nu le au
    sunat ceasul ,nu au ieșit în ger și ploaie. Rușine celor care fac legea pentru rudele și neamurile care au stat degeaba și acum primesc ce nu li se cuvine!!!!

  17. Să vă fie rușine. Pentru voi sunt bani dar pentru copii și pensionari nu sunt niciodată. Suntem oameni care am lucrat în fabrici 35-40 și avem o pensie de nu ne putem descurca cu ei să ne putem plăti gazele curentul și celelalte taxe pe care le – ați pus. De medicamente nici nu mai vorbim. RUȘINE, RUȘINE, rușine să le fie fie.

  18. Respectați și pe cei care au contribuit pentru tara atâția ani și care au acum pensii de mizerie.

  19. Dați salarii mari și pensii speciale celor care vreți să vă voteze, pensii de mizerie la restul.Sa fiți votați de cei cărora de dați.

  20. Voi politicienii,încurajați nemunca.Pentru voturi faceți ori ce VA bateți joc de noi ,cei care am muncit o viata și acum la bătrânețe suntem muritori de foame.ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU !

  21. De ce dati ca exemplu pensii de 2800 de lei. Dupa 25 de ani de munca, primesc 994 lei pensie, și v-a fost mila și mi-ați dat 6 lei pensie sociala. Iau 1000 lei pensie, ca și cei care nu au dreptul la pensie, și le dați pensie sociala. De ce nu luați ca exemplu de creștere, pensiile f. mici. Majoritatea pensionarilor au pensia minima, pentru ca asa este făcută Legea pensiilor lăsată moștenire de Olguta, pe care nici măcar nu ați respectat-o. De ce va bateți joc de noi? De ce cei care au lucrat la Cap, primesc pensie de urmaș, și au primit de cind le-au murit soțul, și eu am primit doar 6 luni și atit, iar cind am iesit la pensie, nu mi s-a dat

  22. Oare, când aveți de gând sa rezolvați problema inechitatilor din sistemul de pensii?
    Nu credeți că a venit timpul să luați o decizie înțeleaptă și sa nu vă tot lăudați că o aveți în program această problemă?
    Suntem foarte mulți pensionari care au muncit 45÷ 50 ani în acord global și tot așteaptă sa va hotărâți definitiv.
    Fiți bărbați adevărați și luați hotărârea definitiva. Voi nu vedeți toate produsele s-au dublat dublat d.p.d.v. al prețului?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger