Românii care vor să-şi cumpere vechime în muncă la preţuri avantajoase o mai pot face până la 1 iulie 2026. De la acea dată, un an de vechime va fi cu 800 de lei mai scump.
Oamenii care se apropie de vârsta standard de pensionare, dar nu au stagiul minim necesar de cotizare caută să cumpere ani de vechime în muncă. Au voie cel mult 6 ani.
Un an de vechime: 12.150 lei
În acest moment, un an de vechime este echivalent acum cu 12.150 de lei, dar din iulie, când va creşte salariul minim, va costa mai mult. Pentru cei care au 13 ani de muncă, de exemplu, diferența dintre ajutor social și pensie este uriașă.
Fără să cumpere cei doi ani lipsă, a calculat Antena 1, ar primi 400 de lei pe lună ajutor de la stat. În 15 ani, cât este speranța medie de viață după pensionare, înseamnă 72.000 de lei. Dacă însă cumpără cei 2 ani care îi lipsesc, devine pensionar și va încasa pensia minimă: 1.281 de lei lunar, adică peste 230.000 de lei în 15 ani.
“Practic, ar trebui să își facă un calcul: care ar fi sporul de sumă primită și pentru câți ani, măcar 10 ani, versus cât ar trebui să cotizeze. Poate un an, doi de vechime ar avea sens, dar de la mai mulți ani încolo poate stau banii mai bine într-un depozit bancar și aduc un venit lunar decât dați pentru a cumpăra vechime. Fiecare trebuie să își facă propriul calcul”, a declarat Adrian Codirlasu, analist economic, pentru sursa precizată.
Cine se poate pensiona anticipat
Românii care au 40 de ani de contribuții pot ieși la pensie cu până la 5 ani mai devreme faţă de limita de vârstă (65 ani) fără penalizări. Cei cu 35-40 de ani vechime pot ieși anticipat doar cu penalizări. Pensia este mai mică, în funcție de câți ani lipsesc până la împlinirea vârstei standard.
Pensia este determinată pe baza punctajelor acumulate în fiecare lună lucrată, calculate prin raportarea venitului brut lunar la salariul mediu brut pe economie. Punctajele lunare, anuale și cele de stabilitate sunt adunate pentru a determina numărul total de puncte al fiecărui pensionar în 2026. Acesta este înmulțit cu valoarea punctului de referință, stabilită prin lege, pentru a obține cuantumul pensiei în 2026.
Din 1 septembrie 2024, valoarea punctului de referință a fost introdusă ca nou indicator de calcul, conform Legii nr. 360/2023. În 2025, acest indicator a fost de 81 de lei, iar creșterea sa anuală este influențată de rata inflației și de 50% din creșterea salariului mediu brut.
