Târgul de Crăciun 2024 din Piața Constituției, din București, atrage vizitatori şi în timpul săptămânii, nu doar în weekend.
Fiecare zi se transformă într-o mică sărbătoare la târgurile de Crăciun.
Căsuțele cu bunătăți, populare
Căsuțele cu bunătăți au fost cele mai căutate. Pentru un pahar de vin fiert, vizitatorii au plătit 12 lei.
„Căutăm și noi un kürtős. Noi suntem din Argeș și am venit special pentru acest târg de Crăciun din București. Suntem vânători de târguri”, au spus câţiva tineri intervievaţi de Pro TV.
Loc de distracție a fost și pentru copii. O tură cu trenulețul sau caruselul costă 15 lei, iar pentru 25 de lei, vizitatorii pot vedea Bucureștiul de sus.
În timpul săptămânii, târgul din centrul Capitalei este deschis până la ora 22:00, iar în weekend până la ora 20:00. Evenimentul se încheie pe 26 decembrie, iar intrarea este liberă.
Cât te costă o porție de iahnie de fasole în Drumul Taberei
Cei care trec pragul târgului de Crăciun din Drumul Taberei vor fi așteptați cu tot felul de bunătăți tradiționale.
O porție de iahnie de fasole și o porție de jumări costă 20 de lei, o porție de mămăligă se vinde cu 5 lei, iar o porție de cartofi prăjiți costă 15 lei.
Vizitatorii care vor să se bucure de gustul autentic al tochiturii de porc vor scoate din buzunare 16 lei pentru o porție de 100 de grame. La același preț este și pomana porcului, conform rtv.net.
Şi cum un pahar de vin fiert merge perfect, acesta costă 15 lei. De asemenea, o ciocolată caldă costă tot 15 lei, în timp ce un pahar de ceai fierbinte se vinde cu 10 lei.