Au apărut deja, în magazine, brazii pentru Crăciunul 2024. Opțiunile sunt variate pentru toți cei care doresc să aducă spiritul sărbătorilor mai devreme.
Prețurile diferă în funcţie de dimensiune şi specie.
Cel mai ieftin brad: 50 lei
Prețurile pornesc de la 50 de lei și pot ajunge până la câteva mii de lei. Pentru cei care nu vor un pom mare în casă, la mare căutare sunt şi brazii la ghiveci, care pot fi replantați apoi în grădină, dar şi cei artificiali pentru că pot fi reutilizaţi mai mulţi ani la rând.
„Avem și brazi artificiali cu dimensiuni cuprinse între 1 metru și 3 metri. Prețul diferă în funcție de aspect, dimensiune, model. Avem câteva idei pe care le prezentăm clienților despre cum să își împodobească bradul de Craciun, avem și ornamente”, a spus reprezentantul unui magazin.
În piețe, brazii din pepiniere vor ajunge abia după 10 decembrie, conform Antena 3.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult
În septembrie, cotaţiile la zahăr au urcat cu 10,4%, iar în octombrie au înregistrat un avans de 2,6%. Preţurile la cereale au urcat cu 0,8% luna trecută.
La produsele lactate s-a înregistrat o creştere a preţurilor de aproape 2%, iar la carne s-a înregistrat un declin de 0,3%.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.