Cauta

Cât au ajuns să coste benzina şi motorina, la mijlocul lunii ianuarie 2025. S-au scumpit de 4 ori de la începutul anului

Cât au ajuns să coste benzina şi motorina, la mijlocul

Vin SCUMPIRI în lanţ? Preţul la care a ajuns litrul de benzină anunţă cheltuieli mai mari pentru români

Benzina și motorina s-au scumpit din nou, pentru a patra oară de la începutul anului 2025.

Prețul petrolului este influențat și de valul de frig care lovește în această perioadă Statele Unite ale Americii și Europa.

Benzina – 7,38 lei litrul. Motorina – 7,54 lei

Benzina era vândută de Petrom cu 7,38 lei litrul, iar motorina cu 7,54 lei duminică, 12 ianuarie, iar aceasta este a patra scumpire de la 1 ianuarie. Acest trend s-a menţinut şi luni, 13 ianuarie.

Astfel, costul umplerii unui rezervor mediu de 40 de litri ajunge aproape de 300 de lei, conform Realitatea Plus.

România se află pe locul al 6-lea în Uniunea Europeana în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină și pe locul 4 în topul cu cele mai mici prețuri la motorină.

Cum afli dacă ai apă în benzină sau motorină

În România, există și o practică veche printre unii comercianți care adaugă intenționat apă în combustibil pentru a înșela clienții.

Conducătorii își dau seama că benzina sau motorina le-au fost „contaminate” cu apă dacă observă:

Dificultăți la pornire și scăderea puterii: Un simptom frecvent al apei în combustibil este performanța scăzută a motorului, inclusiv pornirea greoaie sau oprirea motorului.

Rateuri ale motorului: Prezența apei în combustibil poate face ca motorul să dea rateuri în timpul accelerației, din cauza combustiei neregulate.

Ralanti neuniform: Injectoarele moderne pot fi afectate de apa din combustibil, cauzând funcționarea neregulată a motorului.
Opriri neprevăzute ale motorului: Chiar dacă la început motorul poate funcționa normal, apa poate slăbi procesul de ardere, ducând la oprirea motorului în timp.

Miros neobișnuit al combustibilului: Dacă observi un miros ciudat de combustibil, ar putea fi un indiciu că există apă în rezervor, ceea ce poate afecta performanța vehiculului.

Rezolvarea? Curățarea completă a sistemului de combustibil de către profesioniști poate asigura eliminarea apei și a impurităților.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Exit mobile version