AcasăSOCIALCartel Alfa: ”Din martie, nu mai au motive să mențină restricțiile”

Cartel Alfa: ”Din martie, nu mai au motive să mențină restricțiile”

Bogdan Hossu: ”Din martie vom intra în normalitate”

Acțiunile de protest ale Confederației Cartel Alfa, prin pichetarea instituțiilor statului, se vor derula fără întrerupere până în 24 februarie. Din martie însă, protestele se vor desfășura în stradă, cu participare masivă, susține liderul Cartel Alfa, care consideră că Guvernul nu mai are atunci niciun motiv să mențină restricțiile.

Sindicaliștii de la Cartel Alfa sunt deciși să protesteze până vor fi soluționate revendicările. Reprezentanții confederației spun că pichetările vor dura până la sfârșitul lunii februarie, urmând ca, ulterior, să se iasă, masiv, în stradă. ”Este clar că nu vor să majoreze, cu adevărat, salariul minim, deși, culmea, le-ar aduce bani la buget prin impozitarea acestora. Iar salariul minim se regăsește, cel mai mult, în mediul privat. Guvernul a spus că nu suportă firmele private o creștere a salariului minim, dar creșterea la energie electrică văd că o suportă fără probleme. Eu cred că pichetările noastre vor avea efect, mai ales că o să ne întindem pe o lună și jumătate cu ele. Facem pichetări pentru că nu putem face manifestări, legea privind instituirea stării de alertă permițând doar maxim 100 de persoane la protest. Așteptăm să vină luna martie ca să intrăm în normalitate, pentru că se va termina starea de alertă. Din punct de vedere tehnic, va fi o revoltă generală din partea operatorilor economici dacă mai încearcă să prelungească restricțiile. Au intrat acum în etapa a doua a vaccinării și până în martie ar trebui să se termine și etapa a treia. Ar trebui să ajungă la un procent de imunizare de 35-40% în etapa a doua și restul, în etapa 3 și atunci ar trebui să ridice restricțiile, cel puțin parțial. Din martie, vom face o analiză, și, în funcție de cum se mișcă lucrurile, vom da drumul la proteste în stradă”, ne-a declarat Bogdan Hossu, președintele Confederației Sindicale Cartel Alfa.

Fără austeritate

Cartel Alfa a condamnat politica de austeritate a Guvernului în domeniul salarizării. ”Salariul minim garantat în plată a crescut cu doar 41 lei net. În stabilirea acestei modificări arbitrare a salariului minim Guvernul a negat propria formulă de calcul, de asemenea ignorând legislația în vigoare. Au fost înghețate drepturi salariale, deși piața muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, iar în ceea ce privește costul brut al orei de muncă este la 35% din media UE. A fost înghețată creșterea pensiilor și a fost blocată modificarea actualei legi a dialogului social, L62/2011”, se arată într-un comunicat al Cartel Alfa. Sindicaliștii au denunțat și lipsa posibilității efective de negociere a contractelor colective de muncă sectoriale sau la nivel național, arătând că blocarea negocierii la nivel de sector în ultimii 10 ani a condus la aplatizarea grilei salariale și la alinierea salariilor la nivelul salariului minim sau puțin peste, un nivel care nu permite lucrătorilor un trai demn din munca lor.

Guvernul se laudă cu creșterea de 41 de lei

În România beneficiază de salariul minim brut garantat în plată de 2.230 lei un număr de circa 1.400.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 26,4 % din numărul total de salariați activi – 5.300.000. ”Se estimează că majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor și reducerii muncii la negru. Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată are impact asupra creșterii consumului cu o influență și asupra importului bunurilor de consum. Creșterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariați(femei,tineri,etc.)”, susține Guvernul.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.667 afisari

3 COMENTARII

  1. & La fotbal dacă antrenorul e gras echipa pe care o antrenează nu prea joacă bine, ? La handbal, de când l-au pus pe Dedu nici echipa feminină nu mai obține rezultate bune și nici cluburile fruntașe în competițiile internaționale, amintind și de moș Ion Roată și de bolovanul mutat de țărani ,?

  2. aceleasi jeguri in fruntea sindicatelor de la „revolutie”incoace.
    niste ordinari santajabili

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger