Cauta

Cartel Alfa cere interzicerea vânzării activelor și acțiunilor companiilor de stat

Cartel Alfa cere interzicerea vânzării - Ziarul National

Guvernul Bolojan, pus la zid de Cartel Alfa

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa se opune categoric vânzării activelor și acțiunilor companiilor de stat. Sindicaliștii propun, în schimb, ca, în eventualitatea unei privatizări a unor societăți cu capital integral de stat, aceasta să se realizeze numai prin aport de capital, de 99% față de cel existent, și dare în administrare pe 4-5 ani, după care să se facă o nouă evaluare. Totodată, Cartel Alfa cere, prin președintele Bogdan Hossu, ca subvențiile de la stat din domeniul serviciilor de utilitate publică și interes general să nu se mai acorde firmelor private. 

Cartel Alfa cere interzicerea vânzării - Ziarul NationalBogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, a trimis Guvernului Bolojan o listă de reforme și de probleme care necesită analiza Executivului. Pe această listă se află și solicitarea interdicției vânzării activelor și acțiunilor companiilor de stat. În eventualitatea privatizării unor societăți cu capital integral de stat, aceasta să se realizeze numai prin aport de capital, cu 99% față de cel existent, și dare în administrare pe 4-5 ani, după care să se facă o nouă evaluare, a cerut Bogdan Hossu.

Totodată, Cartel Alfa a trecut pe lista cu reforme blocarea subvențiilor de la stat pentru firmele private în domeniul serviciilor de utilitate publică și interes general. În ce privește reforma energetică, Bogdan Hossu atrage atenția că este absolut necesar să se redeschidă centralele pe cărbune, iar reducerea funcționării acestora să se facă numai după intrarea în funcțiune a altor capacități de producție în bandă. În același timp, trebuie introdus un mecanism de stabilire a prețului ponderat între prețurile de producție ale diferiților producători monotip, consideră Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.

Pe de altă parte, Cartel Alfa vrea ca managementul companiilor cu capital majoritar sau integral de stat să fie plătit cu salariul minim pe economie garantat în plată și să beneficieze, la sfârșitul anului, de o cotă din profitul realizat sau din reducerea pierderilor companiei.

Fără subvenții pentru partide politice și candidați

În cadrul reformelor propuse de Cartel Alfa se află și eliminarea CASS pentru beneficiarii tichetelor de masă sau/și voucherelor de vacanță (ambele sunt mecanisme de combatere a evaziunii fiscale în sectorul HORECA și comerț, sectoare cu evaziune maximală).

De asemenea, sindicaliștii cer o reformă a legislației privind cumulul pensiei cu salariul, prin interzicerea cumulului acestora pentru  personalul care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare față de vârsta standard de pensionare și care dorește integrarea în muncă în domeniul administrației publice locale, centrale sau companiile acestora. Potrivit Cartel Alfa, acest mecanism nu se va aplica societăților sau companiilor cu capital majoritar sau integral de stat, unităților din sănătate sau educație. Pentru că tot vorbim de o austeritate fără precedent, Bogdan Hossu a transmis Guvernului că trebuie să elimine atât subvenția pentru partidele politice, cu aplicare de la data de 01.08.2025, cât și subvenția pentru candidații la alegeri, începând cu anul 2025.

Salariu minim diferențiat

În ce privește problemele supuse analizei Guvernului, Cartel Alfa propune realizarea unui Acord Tripartit, până la data de 1 septembrie 2025, pentru stabilirea salariului minim garantat în plată pe economie pentru fiecare an din perioada 2026-2028,  negocierea CCM Național, cu aplicare de la data de 1 ianuarie 2026, precum și promovarea, în procedură de urgență, a unei legi care stabilește salariul minim pentru fiecare funcție care necesită un anumit nivel de pregătire profesională. Totodată, Cartel Alfa cere stoparea oricăror măsuri de austeritate ce privesc veniturile salariale ale lucrătorilor atât din sistemul public, cât și economic, prin eliminarea tuturor initiațivelor guvernamentale sau parlamentare ale membrilor coaliției, revizuirea prevederilor pentru învățământul preuniversitar referitor la creșterea normei didactice de predare și a efectivelor pentru unități școlare cu personalitate juridică, stimularea investițiilor prin scutirea de impozit pentru valoarea de profit reinvestit (maxim de reinvestire 50% din profitul realizat), dar și cresterea redevențelor la exploatarea resurselor minerale.

Potrivit Cartel Alfa, privatizarea resurselor minerale trebuie să se facă numai dacă cel care cumpără realizează o unitate de producție pe teritoriul României, unitate care utilizează această resursă, stabilindu-se permisiunea de a exporta doar produse finite, nu și resurse minerale. Pe de altă parte, sindicaliștii solicită creșterea valorii maximale a tichetelor de masa la 45 lei (efect pentru lucrători din sectorul economic).

Ultimele stiri

  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Horoscop 12 decembrie 2025 – În partenerul tău vei găsi multă înțelegere
  • Ionel Laurențiu Beșu, judecătorul din documentarul „Justiție capturată”, cere CSM să fie transferat procuror la Giurgiu
  • Fake news, noul țap ispășitor? Buzoianu avertizează asupra manipulării, dar oamenii rămân tot fără apă
  • Exit mobile version