AcasăSOCIALCarnagiu pe șosea! Grav accident de circulație în Braşov, soldat cu cinci...

Carnagiu pe șosea! Grav accident de circulație în Braşov, soldat cu cinci victime. Doi copii au murit

ambulantaCarnagiu pe șosea! Grav accident de circulație în Braşov, soldat cu cinci victime. Doi copii au murit

Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică, pe un drum judeţean din Braşov, după ce două maşini şi o căruţă s-au ciocnit violent.

Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 09:50, între localităţile Târlungeni şi Budila. În urma producerii accidentului rutier au rezultat 5 victime. Printre victime se numără şi 3 minori, a transmis, duminică, ISU Braşov.

Din păcate, doi dintre copii, de 3, respectiv 14 ani, au murit. Aceștia au intrat în stop cardio-respirator și nu au putut fi salvați. Cel de-al treilea minor, în vârstă de 16 ani, este conștient și a fost transportat la spital.

„Pentru două persoane, cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier”, a transmis, duminică, IPJ Braşov.

Bilanțul tragediei: 3 răniți și 2 morți

Celelalte victime ale accidentului sunt doi adulţi care au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi traumatisme toracice. Aceștia au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital.

„Bilanţul victimelor:

– 2 minori de 3 ani şi 14 ani declaraţi decedaţi, fără răspuns la manevrele de resuscitare.

– 1 minor de 16 ani conştient, politraumatizat, preluat de un echipaj medical şi transportat la spital.

– 2 adulţi cu traumatisme cranio-cerebrale şi traumatisme toracice, preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital”, a mai menționat ISU Braşov.

ISU Braşov a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi 4 ambulanţe SMURD. De asemenea, la intervenţie a participat şi un echipaj din cadrul Serviciul de Ambulanţă Braşov. Traficul pe DJ 103 B a fost complet blocat în zona accidentului.

author avatar
Andreea Vlad
355 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger