Cauta

Ce alocaţii ar putea încasa copiii, dacă amendamentul depus de Gabriela Firea la buget va fi acceptat

Ce alocaţii ar putea încasa copiii, dacă amendamentul depus de Gabriela Firea la buget va fi acceptat - Ziarul National

Care ar putea fi noile alocaţii ale copiilor, dacă amendamentul depus de Gabriela Firea la bugetul va fi acceptat

Senatorul Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD a anunțat joi că va continua demersurile în Parlament pentru a obține majorarea alocațiilor.

PSD a depus un amendament la bugetul pe 2021 pentru dublarea alocațiilor iar Gabriela Firea a argumentat inițiativa, joi, în Comisia din Parlament.

În sfârșit împreună vom putea determina ca legea pentru dublarea alocațiilor să fie în sfârșit aplicată, după mai multe rânduri de amânări, tergiversări, și plata picătură cu picătură. Ceea ce nu este normal.

Cu toții ne-am propus, în momentul în care a intrat în politică și în Parlament, să sprijinim familiile, să sprijinim copiii din România”, a spus Gabriela Firea în fața Comisiei parlamentare, joi.

Nu cred că acest subiect poate fi discutat de manieră politică, de manieră a unei controverse între partide sau folosind orgoliul politic. Aici cred că ar trebui să avem unanimitate.

Oricum alocația pentru copii din România este scăzută comparativ cu nivelul european dar, iată, împreună am face o reparație”, a mai spus Firea.

Care ar putea fi noile alocaţii, dacă amendamentul PSD va trece

Majorarea alocațiilor de la 1 martie 2021 la nivelul prevăzut inițial în Legea dublării alocațiilor nr. 14/2020.

Astfel, alocațiile ar urma să crească după cum urmează:

Ultimele stiri

  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Exit mobile version