AcasăSOCIALCapitala, fără căldură. Guvernul ia în calcul o creștere a consumului de...

Capitala, fără căldură. Guvernul ia în calcul o creștere a consumului de curent

Lipsa căldurii din Capitală va crește consumul de curent la nivel național

Autoritățile au inclus în estimarea consumului de energie electrică din această iarnă o creștere importantă în București. Și asta deoarece Guvernul se așteaptă la probleme majore în rețeaua de termoficare din Capitală. Totodată, schimbările din regulamentele europene vor face extrem de dificilă acoperirea cererii de energie electrică la nivel național. 

Guvernul a preconizat deja, pentru această iarnă, că bucureștenii care nu au centrale de apartament vor suprasolicita sistemul energetic prin folosirea sistemelor de încălzire pe curent. Autoritățile se așteaptă ca sistemul de termoficare din Capitală să nu funcționeze continuu sau la parametrii necesari, astfel că locuitorii municipiului București vor căuta surse alternative de încălzire. Pentru estimarea consumului brut de energie electrică al țării aferent perioadei 1 noiembrie 2021-31 martie 2022, ținând cont de faptul că există în continuare un nivel ridicat de incertitudine privind evoluția pandemiei de coronavirus și privind influențele acesteia asupra situației economice din țara noastră, precum și privind prognozele meteorologice cu orizont mediu și mare de timp, Dispecerul Energetic Național (DEN) a prognozat un scenariu care ia în considerare o corecție pe baza influenței temperaturilor medii lunare, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern.

”În aceste condiții, pentru perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022, DEN a luat în considerare un scenariu acoperitor, cu temperaturi în jurul mediilor lunare multianuale, estimând o creștere a consumului ca urmare a revenirii economiei după contracția determinată de pandemia de coronavirus și având în vedere și posibile efecte ce pot să apară ca urmare a problemelor din rețeaua de termoficare a municipiului București. Prin urmare, s-a considerat o creștere a mediei consumului intern brut de energie electrică cu circa 2,3% față de valorile înregistrate în perioada similară a anului anterior”, se mai precizează în proiectul de act normativ.

Toți producătorii, racordați la sistemul energetic

Evaluarea consumului de energie electrică a țării, în perioada sezonului friguros, a fost făcută pentru satisfacerea acestuia la parametri de calitate și siguranță în alimentare în condițiile funcționării sigure și stabile a SEN, pentru stabilirea resurselor energetice necesare, precum și pentru evaluarea resurselor financiare aferente. În analiza estimativă pentru asigurarea funcționării SEN în condiții normale, în cadrul balanței de energie electrică au fost incluși, pe lângă producătorii de energie electrică, toți producătorii de energie electrică și termică în cogenerare cu unități dispecerizabile și o parte dintre producătorii relevanți de energie electrică și termică în cogenerare aferente unităților administrativ teritoriale. Analiza estimativă a fost întocmită pe baza evoluției consumului realizat în anii anteriori, dar și de la începutul pandemiei, precum și a prognozei realizate de Dispecerul Energetic Național.

Sincope la gaze

Potrivit Guvernului, în perioada de iarnă, pot avea loc disfuncționalități în rețeaua de transport gaze naturale, respectiv scăderea presiunii gazelor naturale în rețeaua de transport, fie din cauza creșterii consumului casnic de gaze naturale pe fondul temperaturilor scăzute, fie din lipsa unor cantități suficiente a gazelor din import, situație care poate conduce la reducerea producției de energie electrică în termocentralele cu funcționare pe gaze naturale. În ce privește Hidroelectrica, estimările meteorologice și hidrologice sezoniere au un grad relativ redus de realizare, fapt ce imprimă o anumită incertitudine în evoluția lunară a stocurilor de apă brută din principalele acumulări energetice. Totodată, în contextul implementării noilor reglementări europene în acest sector, printre care și eliminarea obligativității participării pe piața de echilibrare și eliminarea limitelor de preț pentru ofertele pe piața de echilibrare, este de așteptat un impact asupra modului în care se asigură echilibrarea SEN, impact care nu a putut fi evaluat din punct de vedere practic.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.