Cei care vor dori să se vaccineze împotriva gripei află că în câteva zile va începe campania de vaccinare antigripală.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a anunţat vineri că săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală.
Conform precizărilor oficialului guvernamental aflat la conducerea Ministerului Sănătății, medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul antigripal compensat integral.
Rafila: Medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul compensat integral
Anunțul au fost făcut vineri, într-o conferință de presă. „Săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Medicii de familie vor putea prescrie categoriilor la risc vaccinul gripal compensat integral”, a informat Rafila.
Totodată, ministrul a mai punctat că acţiunea de vaccinare propriu-zisă se va face fie la medicul de familie, fie la farmaciile care sunt incluse în acest moment în program.