AcasăSOCIALCând ajung la români pensiile majorate după recalculare. Datele în care vor...

Când ajung la români pensiile majorate după recalculare. Datele în care vor fi „împărţiţi” banii

pensii postaLegea pensiilor 2023. Se TAIE venitul pentru aceşti români! Recalcularea se face în jos

Şeful Casei Naţionale de Pensii a vorbit despre distribuirea pensiilor majorate la 1 septembrie 2024.

Daniel Baciu a spus că este un calendar destul de clar, un grafic de distribuție al pensiilor încheiat cu Poşta Română.

Pensiile cash, în intervalul 1-15 ale lunii

„În intervalul 1-15 în fiecare luna, se achita toate pensiile cash prin Posta și pe 11-12, depinde cum cade, să nu fie zi lucratoare, se achita pensiile pe card”, a spus Baciu, adăugând că pe agenda Parlamentului se află prioritar acel proiect de lege în care plafonul pensiilor impozitate să crească de la 2000 la 3000, ceea ce mai aduce o creștere maxim 100 de lei pentru cei care sunt in acest interval.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă, luni, creşterea plafonului pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90%, de la 1.830 la 2.020 lei. Peste 2,3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură.

Cum poți contesta recalcularea pensiei

Cum poți contesta recalcularea pensiei, chiar dacă a expirat termenul de 45 de zile. Recalcularea pensiilor a generat multe discuții în rândul pensionarilor.

Nu au fost deloc puțini pensionarii care s-au arătat nemulțumiți de decizia de recalculare pe care au primit-o, unii dintre ei reclamând unele greșeli.

Chiar dacă termenul inițial de 45 de zile expiră înainte ca un pensionar să fi primit o revizuire (după ce acesta a semnalat casei de pensii o anumită eroare), acesta are în continuare o cale legală de a-și apăra drepturile în instanță.

Conform art. 94 din noua Lege a pensiilor, pensionarul poate solicita oricând o decizie de revizuire a pensiei sale, inclusiv după curgerea termenului de contestare în instanță a recalculării primite în această perioadă, notează sursa citată.

Oricând ulterior, pensionarul poate formula la Casa de pensii o cerere de revizuire față de modul în care i-a fost recalculată pensia.

La această cerere de revizuire, Casa de pensii este obligată să emită un alt act administrativ prin care:

a) poate revizui recalcularea

b) poate refuza cererea.

Acest act administrativ poate fi contestat în instanță de pensionar, într-un nou termen de 45 de zile, care curge de la primirea răspunsului la cerere sa de revizuire a pensiei.

Conform Art. 94 alin. 1 din Legea nr. 360/2023, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

author avatar
Andrei Ștefan