Cauta

Calendarul anului școlar 2023-2024, modificat. Iată schimbările de care trebuie să ştie copiii şi părinţii

elevi

Ministerul Educației transmite într-un mesaj că a aprobat modificările la calendarul anului școlar 2023-2024. Vacanța de primăvară a fost mutată de Paște, vacanța mobilă se poate lua și în martie, sunt printre modificările făcute față de varianta propusă spre dezbatere.

Singura modificare vizează desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde”, care se pot derula până la 26 aprilie.

Durata cursurilor, 36 de săptămâni

În forma finală, ordinul prevede că durata cursurilor este de 36 de săptămâni, iar data începerii cursurilor rămâne 11 septembrie 2023, la fel și data încheierii cursurilor – 21 iunie 2024. Ministerul Educației respinge astfel solicitările patronatelor din turmis, care cereau începerea cursurilor pe 18 septembrie, conform edupedu.ro.

Desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” se poate face în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ, transmite ministerul. Această prevedere era și în documentul inițial, propus, dar acolo 12 aprilie era limita de vacanță de primăvară – acum aceasta a fost eliminată.

Punte între 1 mai şi Paşte?

Având în vedere că Paștele va fi pe data de 5 mai anul următor, autoritățile discută despre o punte între Ziua Muncii, care este pe 1 mai și Paște.

Așadar, copiii ar putea avea atunci o vacanță de aproape o săptămână, între 1 și 6 mai inclusiv. Rămâne de văzut ce va decide Ministerul.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version