AcasăSOCIAL"Cadoul" de la stat pentru foștii chiriași ai caselor naționalizate

„Cadoul” de la stat pentru foștii chiriași ai caselor naționalizate

De duminică începând, „chiriașii care au cumpărat locuințe în temeiul Legii nr.112/1995 pot primi cadou de la stat și terenul aferent, inclusiv curțile și grădinile din jurul construcțiilor”, semnalează Asociația pentru Proprietate Privată – APP ROMÂNIA, ai cărei oficiali aduc în atenție prevederile Legii nr.87/2020, publicată în Monitorul Oficial pe 25 iunie.

Astfel, s-a aflat că tot ce trebuie să facă foștii chiriași ai caselor naționalizate de statul comunist este să completeze o cerere, căreia să îi atașeze dovada faptului că au devenit proprietarii locuinței în cauză, terenul fiind în prezent în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, „și Comisiile județene de fond funciar vor emite titlul de proprietate”.

Ce arată cifrele

Statistica prezentată de aceeași sursă arată că doar la nivelul Capitalei sunt nesoluționate 21.219 dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 – adică jumătate- dintr-un total de 43.252 dosare.

„Noua lege ar fi trebuit să impună o interdicție de atribuire a terenului către fostul chiriaș dacă există notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, până la soluționarea acestora. In legea nr. 18/1991 s-a păstrat doar referirea la cerererile formulate în temeiul legilor fondului funciar, terenurile respective să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane – litera c) a rămas nemodificată de legea intrată astăzi în vigoare. Nici măcar un preț derizoriu, așa cum a fost în cazul înstrăinării construcțiilor nu li se mai cere! Dragi chiriași, faceți cerere și veți primi și terenul! Nu degeaba se spune că trăim în țara chiriașilor și a debitorilor! (și pentru aceștia din urmă statul încearcă să suspende toate popririle)”, menționează sursa citată, într-un mesaj făcut public recent.

Subliniere importantă

Nu în ultimul rând, din direcția Asociației pentru Proprietate Privată se mai face o precizare semnificativă, în anticiparea unor luări de poziție pe acest subiect. „Sigur, vor apărea voci care ne vor corecta, cu o rigoare juridică impecabilă, spunând că legea nou apărută nu se adresează chiriașilor ci împroprietăriților în temeiul Legii nr.112/1995. Așa este, proprietarii caselor naționalizate și-au văzut imobilele nu numai furate de statul comunist, dar și vândute după 1995, iar acum observă, neputincioși, cum terenurile lor sunt DĂRUITE celor care stau în prezent în aceste locuințe! Pentru dosarele lor de despăgubiri fie nu a fost timp, fie calculele demonstrează că nu ar mai putea să cumpere ceva similar cu banii primiți de la stat. Asta înseamnă, în România, protecția dreptului de proprietate!”, se mai subliniază în mesajul transmis de APP ROMÂNIA.

654 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger