AcasăSOCIALBombă! Salariul minim nu mai există. Patronii, obligați să schimbe contractele

Bombă! Salariul minim nu mai există. Patronii, obligați să schimbe contractele

Muncitorii necalificați nu mai pot fi plătiți cu salariul minim

Deși puțini au înțeles acest lucru, Ordonanța austerității, 130/202, desființează, practic, salariul minim. Și nu îl desființează peste doi ani, ci chiar de la începutul acestui an, pentru toți angajații care au o vechime de peste 24 de luni. Potrivit actului normativ, toate contractele care se încadrează în aceste prevederi trebuie schimbate, astfel încât salariile să crească.

Ordonanța 130/2021 a schimbat, printre altele, și Codul Muncii, introducând două alineate la articolul 164, care aduc schimbări majore în piața muncii. Conform acestora, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. 

Totodată, aceste prevederi se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni. Mai concret, aproape toate cele 1,6 milioane de contracte de muncă încheiate în România trebuie schimbate, prin act adițional, în care trebuie stabilite salarii mai mari decât cel minim din 2022, adică 2.550 lei brut și 1.525 lei net. Deși intenția declarată a Guvernului a fost aceea de a scoate din zona gri salariile pentru muncitorii calificați, care primesc minimul pe economie și restul la negru, evitându-se fiscalizarea unor sume importante, măsura nu va avea efectul scontat. În primul rând, interzicerea acordării salariului minim pentru o perioadă mai mare de 24 de luni se aplică tuturor categoriilor de salariați, inclusiv celor necalificați sau cu o calificare primară sau chiar precară. Astfel că nu va exista niciun raționament sau justificare economică pentru majorarea salariului unui muncitor necalificat doar pentru că a prestat o muncă necalificată mai mult de 24 de luni.

Majorare de un leu

În al doilea rând, măsura Guvernului poate fi dusă în derizoriu foarte simplu, neexistând vreo prevedere legată de nivelul majorării. Din această cauză, angajatorii pot opera o majorare simbolică a salariilor minime, chiar și cu un leu, de exemplu. Președintele BNS, Dumitru Costin, susține că se mai poate fenta scopul prevederii din actul normativ prin reducerea numărului de ore din contractul de muncă, astfel încât să nu fie nevoie de o majorare a salariului minim.

 ”Aceste aliniate introduse în Codul Muncii nu vor avea niciun efect. Se pot face contracte de muncă cu câte ore pe zi lucrate vor dori, contracte parțiale. Scopul acestui demers a fost de a elimina comportamentul șmecheresc, abuziv al unor patroni, care țin angajații pe salariul minim ca să nu aibă cheltuieli brute mari, dar sunt foarte multe modalități de a evita acest lucru. Avocații specializați în relații de muncă vor veni imediat cu soluții pentru patronate”, ne-a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.

Contractul colectiv de muncă, singura soluție

Singura cale prin care angajatorii din România nu mai pot face scheme nu stă în cadrul legislativ, să pună ei niște norme în lege, ne spune Dumitru Costin, care mai arată și faptul că nu se poate interveni într-o relație contractuală privată pentru că este neconstituțional. ”Guvernul a trecut-o la nivel de principiu, pentru că, dacă ar fi încercat să fie mai precis, ar fi fost neconstituțional. Dar singura teză aplicabilă într-o economie de piață, care nu este neconstituțională, este cea pe care o generează contractul colectiv de muncă la nivel de angajator sau cel de la nivel sectorial. Sunt singurele care pot induce, prin grile și ierarhii salariale, condiții de salarizare pe care angajatorii trebuie să le respecte. Altminteri, Codul Muncii le permite astăzi să facă ce vor ei”, ne-a precizat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin. 

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.493 afisari

5 COMENTARII

  1. Ce pot face politrucii astia bun de , mai se baga sa faca nimic bun ca fantasmagoricul catu care s a falit ca liberalizarea la energie di gaz va scadea preturile si uite ce facturi sunt!!! Declarati va ba toti incapabili si plecati ba ca aduceti totul la ruina.pai dupa doi ani stiuti vor mai mari astia ceva sau ii vor rejecta pt altii buni pt alti doi ani ?!

  2. Avem salarii și pensii speciale……
    Dacă președintele și politicienii noștri sunt dependenți de dosarele lor din evidenta beneficiarilor de pensii speciale și nu pot sa facă un act de dreptate eliminandu-le, ar trebui societatea civila, ONG-urile civice, Sindicatele , sa ceara intervenția Uniunii Europene și altor organisme internaționale sa intervină în acest sens și sa ne faca dreptate !!!!

  3. @ Dl Oprea nu ai înțeles că marii haiduci tocmai acolo sunt în u.e. la noi sunt purici .

  4. Nu le va mari nimic dupa 24 de luni, ii da afara si angajeaza altii timp de doi ani cu salariul minim, si tot asa…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger