AcasăSOCIALBolnavii, trimiși acasă să se trateze singuri

Bolnavii, trimiși acasă să se trateze singuri

Pacienții, nevoiți să-și pună singuri perfuziile

Apelul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, privind redeschiderea spitalelor, contravine flagrant cu Ordinul publicat în Monitorul Oficial de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Potrivit acestuia, bolnavii sunt îndemnați să-și administreze singuri tratamentele, la domiciliu, inclusiv cele injectabile și perfuzabile.

În pofida declarațiilor demagogice ale celor de la vârful sistemului sanitar, spitalele rămân blocate și în următoarea perioadă. Un Ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prevede că tratamentele bolnavilor pot fi administrate și la domiciliu, de către bolnavi sau aparținători, inclusiv cele injectabile sau perfuzabile. Nefiind prevăzut clar modul în care se vor administra aceste tratamente, nu rămâne decât varianta apelării la un serviciu medical privat, plătit din buzunarele pacienților. ”Formele farmaceutice cu administrare orală, precum şi formele farmaceutice cu administrare subcutanată/ intramusculară ale medicamentelor specifice utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, cu excepţia Programului naţional de sănătate mintală, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, pot fi eliberate şi unei persoane care ridică medicamentele în numele bolnavului, ca urmare a evaluării bolnavului de medicul de specialitate din spital prin orice mijloace de comunicare. Persoana care ridică medicamentele în numele bolnavului va prezenta un document de identitate, pentru asigurarea unei evidenţe la nivelul unităţii sanitare. Formele farmaceutice cu administrare orală pot fi transmise la domiciliul bolnavului în situaţia în care unitatea sanitară are această posibilitate. Formele farmaceutice cu administrare subcutanată/intramusculară pot fi transmise la domiciliul bolnavului în situaţia în care unitatea sanitară poate respecta precauţiile de păstrare şi transport recomandate de producător, iar medicul curant apreciază că bolnavul/aparţinătorii acestuia are/au posibilitatea administrării tratamentului la domiciliu. În situaţia în care medicul curant apreciază că este posibilă administrarea medicamentelor specifice perfuzabile şi la domiciliul pacientului (în funcţie de starea clinico-biologică a pacientului, de condiţiile de viaţă şi de nivelul de educaţie ale acestuia sau ale aparţinătorilor săi, de datele de siguranţă privind administrarea medicamentului precizate în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP)), cu sprijinul conducerii unităţii sanitare se poate organiza administrarea la domiciliul bolnavului a tratamentului specific sub supravegherea personalului medical”, se arată în ordinul CNAS.

Tratamente gratuite pentru neasigurați

Deși accesul la sistemul de sănătate al pacienților care plătesc asigurări de sănătate a fost aproape în totalitate obstrucționat, CNAS a decis ca, până la 30 iunie, pentru serviciile medicale nu mai este nevoie de cardul de sănătate și nici de dovada existenței acestuia. ”Până în data de 30 iunie 20202, serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare specifice, dispozitivele medicale şi altele asemenea din cadrul programelor naţionale de sănătate curative se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia. Pentru serviciile medicale şi materialele sanitare specifice înregistrate/eliberate off-line, din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, nu este obligatorie transmiterea în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora, în Platforma informatică a asigurărilor de sănătate”, se mai precizează în Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
219 afisari

2 COMENTARII

  1. ce jaf ba nene pe banii contribuabililor si cati morti or sa aiba astia pe constiinta lor daca o au!!!!!

    • @ Anonymous : Valeuuu , e sfarsitul lumii , ce jaf ba nene pe banii contribuabililor au lasat pesedistii , in noiembrie 2019 visteria Romaniei era goala si sa se descurce fraierii ce au preluat puterea . Halal constiinta ! @ Claudia Marcu : Claudia , titlurile articolelor tale sunt o ” exagerare uriasa ” , prevestesc apocalipsa : bolnavi trimisi acasa sa se trateze singuri , miliardele de la U.E nu ajung in Romania , Orban , Tataru si Arafat au incurcat-o , li se cere un miliard, ambulantierii ies in strada si jandarmii sunt pregatiti de lupta , Ministrul Muncii ii baga in faliment pe constructorii romani , Ministrul Economiei pune cruce industriei de armament , Orban isi face propriul DNA , Guvernul Orban , mana in mana cu angrosistii de cereale , fermierii risca sa-si piarda pamanturile , Guvernul a mai inventat o taxa etc, etc, etc….Cate articole d-astea cu titluri ” soc si groaza ” ai scris in perioada cand era jupan Dragnea si nu bazaia musca ? Facem jurnalism sau am sarit in banca propagandei ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger