Ministerul Transporturilor a decis să modifice Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România. O schimbare importantă este imposibilitatea persoanelor bolnave de a mai călători cu trenul, dacă se consideră că acestea pun în pericol sănătatea celorlalți călători. În contextul recentei pandemii, orice gripă, Covid, viroză sau ”guturai” te poate descalifica de la călătoria cu un astfel de mijloc de transport. Până acum, persoanele bolnave puteau rezerva întregul compartiment.
Modificarea prevederilor referitoare la persoanele bolnave care vor să călătorească cu trenul constituie un abuz mai ales în contextul recentei pandemii, marcată de restricții absurde și discriminări nepermise.
Dacă în actualul Regulament privind transportul pe căile ferate din România era specificat că persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalți călători, nu vor fi admise în stații sau în trenuri sau că vor putea fi evacuate, cu excepția cazului în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment, din proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor dispare posibilitatea rezervării compartimentului. Și nu, nu este vorba despre boli contagioase, de genul TBC, meningite, ciume sau lepre, pentru că acestea sunt reglementate într-un alt alineat, în care se prevede că ”transportul bolnavilor contagioşi se reglementează prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului sănătăţii”.
Cel mai probabil vorbim despre observarea unor simptome de rinoree, tuse și strănut, care pot înseamna simple răceli, viroze, gripe sau Covid. Pe de altă parte, în noul Regulament este trecut faptul că, la solicitare, călătorii pot fi transportați cu trenuri sau vagoane special comandate, cu achitarea tarifelor aferente cererii.
Gata cu batjocorirea călătorilor
Impuse de directivele UE, celelalte modificări ale Regulamentului stabilesc, în sfârșit, normalitatea, punând capăt unui lung șir de batjocoriri la adresa călătorilor de pe calea ferată. Astfel, dacă trenul întârzie și se pierde trenul de legătură, pentru care posedă legitimație de călătorie, operatorul de transport feroviar este obligat să îl transporte cu bagajele sale, fără a percepe noi tarife, cu primul tren al acestuia, care efectuează un serviciu public ori care efectuează un serviciu comercial, în condiții comparabile cu tren de același rang sau de rang inferior, la aceeași clasă de călătorie sau la o clasă superioară, dacă este posibil, pe aceeași rută sau pe altă rută, astfel încât acesta să ajungă la destinație cu întârzierea cea mai mică.
Asigurarea transportului cu tren de rang inferior sau clasă inferioară se poate face numai cu acordul călătorilor și cu rambursarea integrală a diferențelor tarifare. Când transportul în condiții comparabile cu tren de același rang sau de rang inferior nu este posibil într-un interval de maximum 2 ore de la sosirea călătorului în stația de legătură, operatorul de transport este obligat să îl transporte pe călător, împreună cu bagajele sale, fără a percepe tarife suplimentare, cu primul tren aflat în circulație, care efectuează un serviciu public ori care efectuează un serviciu comercial.
Totodată, în cazul suspendării circulației unui tren, dacă acest fapt nu a fost făcut cunoscut înainte de plecarea din stația de pornire, iar călătorul nu dorește să continue călătoria cu alte trenuri sau pe alte rute, operatorul de transport feroviar este obligat să îl aducă înapoi la stația de plecare, cu primul tren în circulație al acestuia, indiferent de rang, fără plată, restituindu-i-se integral tarifele plătite pentru contractul de transport.
Aceleași tarife și în trenuri
În situația opririi accidentale ori defectării trenului în linie curentă ori într-o stație, haltă sau într-un punct de oprire în care acesta nu are oprire itinerarică, în cazul în care trenul nu poate continua traseul în cel mult 30 minute, operatorii de transport feroviar întreprind toate diligențele pentru asigurarea deplasării în condiții de siguranță a călătorilor cu alt tren, fără a i se percepe alte tarife, cum se întâmplă în prezent, se arată în noul Regulament. În plus, operatorul de transport feroviar nu va putea aplica tarife mai mari pentru procurarea legitimațiilor de călătorie de la agenții săi din trenuri în cazurile în care călătorul urcă din stații în care nu este disponibilă vânzarea de legitimații de călătorie sau când trenul a întârziat și călătorul se urcă în alt tren cu aceeași destinație. Singura condiție este ca persoana să solicite legitimația de călătorie imediat după urcarea în tren, în caz contrar operatorii de transport feroviar aplicând tarifele majorate.