AcasăSOCIALBolnavii Covid, tratați de oftalmologi și oreliști

Bolnavii Covid, tratați de oftalmologi și oreliști

Gestionare catastrofală a pandemiei. Pacienții Covid, lăsați de izbeliște

Liderul Sindicatului personalului medical din Spitalul Witting, dr.Alexandru Gîdea, atrage atenția că în această unitate sanitară se produce malpraxis în formă continuată. Și asta deoarece medici cu specializare în oftalmologie și ORL au ajuns să trateze pacienții bolnavi de Covid, aceștia neavând autorizație de liberă practică pentru tratarea bolilor infecțioase.

Spitalul Witting din Capitală, transformat la sfârșitul lunii trecute în spital suport Covid, nu ar trebui să trateze pacienții infectați cu noul coronavirus, avertizează medicul Alexandru Gîdea, liderul Sindicatului „SALUS” din Spitalul C.F. Witting, care aparține Federației Solidaritatea Sanitară. ”La ora actuală, medicii de diferite specialități din spital exercită activități medicale în secția de îngrijiri Covid. Au specializări în chirurgie, medicină internă, ORL, oftalmologie, dermatologie, fiziokinetoterapie, iar unul dintre oftalmologi a fost numit chiar șef al acestei așa-zisei secții Covid, alături de un internist și de un medic de medicină de familie.

Iar medicii din Spitalul Witting au ajuns să facă malpraxis în formă continuată, pentru că activează într-o specializare în care nu sunt autorizați. Trebuie să fii medic infecționist ca să poți trata bolnavii de Covid. Nu este legal să tratezi un pacient când tu, ca medic, ai altă specializare. Am avut un infecționist detașat doar în primele două săptămâni, după care am rămas fără infecționist aproape trei săptămâni. Am auzit că ieri ar fi adus în spital, prin detașare, un medic infecționist, dar asta nu rezolvă faptul că orice pacient se poate decompensa, iar secția ATI nu funcționează”, ne-a declarat dr.Alexandru Gîdea.

16 ventilatoare, nefolosite

Secția ATI a Spitalului Witting are luminile stinse, ne spune dr.Alexandru Gîdea, deși acolo sunt 16 ventilatoare care ar putea fi folosite de bolnavii care au nevoie de ele. ”Spitalul nu mai are secții, doar secția ATI, conform avizului dat de DSP. Dar ATI-ul este închis, pentru că nu are medici anesteziști suficienți și nici asistente de Terapie Intensivă, care să asigure garda permanentă. Până să ne transforme în spital Covid, făceam gărzi la ATI cu personal din afară, dar acum nu mai au voie să vină. La un spital suport Covid trebuie să ai gardă permanentă la ATI.

Sunt 16 ventilatoare, cu 16 paturi, aliniate ca la armată, și care sunt nefolosite. Spitalele modulare din București nu au fost deschise pentru pacienții Covid până nu au fost îndeplinite toate normele și toate circuitele realizate. În schimb, Spitalul Witting, care nu îndeplinește nicio condiție legală, a fost obligat să trateze pacienți Covid. Nu este normal să aștepți să moară cineva ca să se miște ceva în țara asta. Au fost cinci pacienți în ultimele săptămâni care s-au desaturat și au fost la un pas de moarte, pentru că nu am avut secție de ATI, și au fost transportați cu SMURD-ul în alte spitale”, ne-a mai precizat dr.Alexandru Gîdea, lider al Sindicatului personalului medical din Spitalul Witting.

Pedepsit pentru că a spus adevărul

Medicul chirurg Alexandru Gîdea a fost dat, efectiv, afară din Spitalul Witting de către managerul unității sanitare pentru că a îndrăznit să atragă atenția asupra pericolului transformării acestuia în unitate suport Covid. ”După ce m-a dat afară joi, 20 august, eu am încercat să intru în instituție vineri, ca lider de sindicat, având sediul sindicatului în incinta spitalului, prin contract de comodat valabil, dar nu am fost lăsat să intru și am chemat Poliția. Luni am intrat în sediu, iar domnul manager a chemat Poliția, au venit trei echipaje, chemase și Jandarmeria, motivul invocat fiind acela că un individ periculos a intrat în spital neautorizat și care vrea să facă rău spitalului.

Poliția a constatat faptul că aveam perfectă dreptate și a cerut să rezolvăm pe cale amiabilă, printr-un proces verbal semnat și de mine și de manager. În următoarea zi, managerul m-a evacuat din sediu, invocând forța majoră, iar acum m-am mutat într-o magazie din curtea spitalului. Mai mult, domnul manager a trasat sarcină ca, până la 1 septembrie, comisia de disciplnă să îi cerceteze pe toți medicii și asistentele care au criticat decizia de transformare a spitalului în unitate Covid. Noi am semnalat, în cele două proteste pe care le-am făcut, că nu există condiții de siguranță, nici pentru personal, nici pentru pacienți, lucruri pe care le-am transmis și Ministerului Sănătății și celorlalte autorități”, a mai afirmat dr.Alexandru Gîdea.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
513 afisari

2 COMENTARII

  1. NU TRAGETI IN …(CEI BUNI). Fica mea este sef de sectie intr-un mare spital parizian. Sigur ca pandemia nu i-a ocolit. Au infiintat chiar doua sectii COVID in care se lucra cu schimbul. Nici ei nu au meddici epidemiologi suficienti. La un moment dat mi-a spus ca urmeaza ca si ea sa intre pe sctiile respective pentru o perioada de 2 saptamani. Eu ingrijorat si ca orice roman neaos i-am spus ” Fata mea de ce trebuie tu sa mergi ca doar esti sef de sectie – trimite pe altii” . Raspunsul ei a fost: „Cand de la alte sectii vin chirurgi pentru stagiu si nu fac pe doctorii ci pe infirmierele , eu, cum pot sta deoparte ??” si apoi „tu ai uitat ce facultate am terminat eu??”. N-am avut ce comenta. Asa ca daca acesti doctori se ofera de buna voie s-au nu sa aiba grija de niste oameni in grea cumpana – JOS PALARIA. Nu trebuie sa fii mare specialist sa poti ajuta in boala asta, trebuie doar sa fii acolo sa ajuti…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO

Informația momentului! Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost chemați joi la DNA. Din câte s-a mai aflat, în dosar mai este audiat...

Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri

Politica Guvernului condus de Marcel Ciolacu de susținere a mediului de afaceri a creat în 2023 dar și în prima parte a anului acesta,...
proger