Peste 70% dintre șefii din MAI ocupă funcțiile ilegal în acest moment, deoarece termenele de împuternicire au expirat de mult, susțin sindicaliștii de la Europol. Mai nou, conducătorii de inspectorate sunt acum desemnați pe funcții, deși cuvântul nu există în niciun act normativ. Ministrul Lucian Bode, ca și predecesorul său, Marcel Vela, refuză să organizeze concursuri, tocmai pentru a-i controla politic pe șefii din Poliție.
Activitatea inspectoratelor de poliție județene este aproape paralizată, având în vedere că niciun șef nu își permite să ia măsuri sau să facă schimbări, de teamă că va fi zburat din funcție pentru că a deranjat politic. ”Refuzul MAI de a organiza concursuri intră deja în zona de ilegalitate, pentru că s-au depășit inclusiv termenele prevăzute de lege pentru împuternicire, de un an de zile. Acesta era termenul maxim și nu se mai pot schimba nici între ei, șeful cu adjunctul și invers. Acum sunt desemnați pe funcții, un termen care nu este prevăzut în niciun act normativ. Dacă ne uităm în ordinul care reglementează modificarea raporturilor de serviciu, vedem că avem doar detașare, împuternicire, delegare, mutare și punerea la dispoziție. Cei care sunt acum pe funcții sunt desemnați, iar desemnarea, nefiind prevăzută în lege, nu are niciun termen, deci poate să fie pe viață. Cei din MAI au invocat că șefii pot fi nominalizați prin dispoziția pe unitate în situații de excepție. Într-adevăr, există un ordin mai vechi care spune că în momentul în care, de exemplu, toți șefii intră în concediu medical și nu mai are cine să conducă instituția, se numește un om la comandă pe o perioadă de o zi sau câteva zile pentru funcționarea instituției. Ei s-au folosit de acest ordin, pentru că au considerat că este o excepție, aș fi înțeles dacă trecea o zi, două, o săptămână, dar în momentul în care deja vorbim de desemnări de un an de zile, din punctul meu de vedere, este o încălcare a legii. Împuternicirea pe funcție este definită în lege ca fiind exercitarea cu caracter temporar a unei funcții, până la organizarea concursului. Deci obligatoriu, într-un an de zile, trebuia organizat concurs”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.
Protest la MAI
Situația în momentul de față este dramatică, ajungându-se ca ponderea celor împuterniciți/desemnați în funcții de conducere să fie mai mare decât a șefilor care au ocupat aceste posturi prin concurs, arată sindicaliștii de la Europol, care au anunțat și un protest în fața MAI, în ziua de 10 mai. ”Peste 70% din pozițiile de vârf sunt ocupate de persoane care au fost recomandate pentru aceste poziții și care nici măcar nu ar îndeplini condițiile de ocupare a postului pe care îl exercită temporar pentru că nu au vechime în specialitate, nu au vechime în sistem suficientă sau nu au expertiza necesară. Această practică a împuternicirii reprezintă un instrument la dispoziția politicului pentru a-și numi clientela politică pe post de marionete ce execută fără să comenteze. În lipsa acestor concursuri organizate, în contextul expirării termenelor de împuternicire, în acest moment șefii din Poliție nu mai au legitimitate. La fel de gravă este și neorganizarea de concursuri pentru șefii de birou și de secție de la nivelul inspectoratelor județene. Marea majoritate, atât dintre șefii de inspectorate, cât și șefii de secție sau de birouri, vrea organizarea concursurilor, pentru că nu-și pot asuma nicio strategie, responsabilitatea unei schimbări, de teamă că vor fi destituiți”, ne-a spus președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.
Polițiștii, șantajați cu cercetarea disciplinară
Sindicaliștii de la Europol ne spun că în Dâmbovița inspectorul șef a declanșat cercetarea disciplinară împotriva a peste 20 de șefi de birouri și de secții, care îndeplineau condițiile să candideze la funcția de inspector șef. ”Pe perioada în care ești cercetat disciplinar, că la noi nu contează prezumția de nevinovăție, nu mai ai dreptul să ți se modifice raporturile de serviciu și să participi la concurs. Marcel Vela, prin ordonanță de urgență, a mărit termenul de prescripție a faptei polițiștilor de la 6 luni la 2 ani de zile. Adică în momentul în care un polițist săvârșește o faptă, cum ar fi că nu a purtat caschetă, el poate fi cercetat timp de doi ani pentru acea faptă. Prin instrumentul creat de Vela oricine poate fi cercetat oricând pentru orice”, ne-a mai precizat Cosmin Andreica.