AcasăSOCIALBNR muncește de acasă

BNR muncește de acasă

Banca Naţională a României a trimis în mai puţin de două săptămâni de la începerea pandemiei 70% dintre salariaţi în telemuncă.

Măsura se înscrie în linia altor bănci centrale în contextul pandemiei de coronavirus – în sistemul european al acestor instituții prezenţa la sediu este între 15 şi 75%, iar o mare parte dintre salariaţi continuă să lucreze în telemuncă. „Toate măsurile care au fost luate în banca naţională au fost pentru asigurarea continuităţii operaţionale şi asta s-a făcut în toate felurile deja binecunoscute, aplicate în toate organizaţiile, cu rotaţie de echipe, cu funcţionare în paralel la sediile principale şi centrale de rezervă, prin evitarea suprapopulării nenecesare în instituţie cu personal important, dar non-critic, care îşi poate desfăşura activitatea şi de la distanţă. (…)

O provocare cred că pentru orice instituţie, cu atât mai mare pentru o instituţie aşezată, stabilă, cu tradiţie de 140 de ani, cu este Banca Naţională a României”, a declarat Mugur Tolici, director resurse umane în cadrul BNR. Banca Națională are circa 2.000 de angajați. Cei mai mulți lucrează în sediul din Centru Istoric al Capitalei. Tolici a explicat că şi în cazul circuitului documentelor au existat schimbări: „De la un circuit aproape total pe hârtie al documentelor am trecut într-un timp extrem de scurt la circuitul electronic al acestora, care cred că în perioada stării de urgenţă a atins probabil un nivel de 90-95%.(…) Am trecut de la întâlnirile fizice, nu puţine, pe care le aveam, la întâlniri pe platformele existente, disponibile nouă, Webex şi Teams, şi am constatat că se poate şi altfel”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
334 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger