Bine ați venit în noua și înfricoșătoarea lume inflaționistă

Să recunoaștem:  au trecut zilele stimulentelor monetare fără inflație pe care globalizarea le-a facilitat.

Noul context va avea tot felul de consecințe nedorite pentru prețurile activelor în general și randamentele obligațiunilor în special. Orice prăbușire viitoare a pieței de acțiuni nu va fi îndepărtată la fel de ușor de băncile centrale.

Bancherii, cel puțin în public, se agață în continuare de ideea că inflația este tranzitorie și că, dacă suntem pregătiți să suportăm recesiune, ea va reveni în cele din urmă la ținta lor mandatată de aproximativ 2%. Riscantă presupunere.

În 1980, președintele Rezervei Federale a SUA,  Paul Volcker, a declanșat o recesiune globală prin creșterea ratei fondurilor Fed la 20% pentru a elimina inflația din sistem.

Dovada convingătoare a ineficienței politicii monetare de a ghida inflația a venit din politicile băncilor centrale la începutul secolului XXI.

Cu toate acestea, o astfel de acomodare monetară istorică a dus tocmai la fragilitatea financiară care a declanșat atât criza globală din 2008, cât și prăbușirea pieței titlurilor de stat.

Chiar și atunci când vom ieși din recesiunea mai mult decât probabilă, este puțin probabil ca  stabilitatea prețurilor să fie restabilită, notează Washington Post. De fiecare dată când băncile centrale încearcă să aplice măsuri de stimulare, acestea vor avea consecințe inflaționiste mai imediate.

Atunci când randamentele sunt reprimate pentru o perioadă îndelungată, deciziile de alocare a activelor devin distorsionate și, ca în cazul crizei financiare din 2008, se manifestă adesea în moduri dramatice și neașteptate atunci când lucrurile încep să meargă prost.

Cea mai mare parte a lumii anticipează în continuare o revenire la o oarecare normalitate a inflației scăzute, motiv pentru care randamentele obligațiunilor se află în prezent într-un no man’s land între creșterea prețurilor de consum și ratele dobânzilor de referință.

Dar aproape sigur că acest lucru nu reprezintă niciun fel de echilibru pe termen lung și că randamentele obligațiunilor nu sunt nici pe departe în măsură să doboare inflația persistentă.