AcasăSOCIALBilanțul tragediei a crescut din nou: încă un pacient a murit, după...

Bilanțul tragediei a crescut din nou: încă un pacient a murit, după incendiul de la ”Matei Balș”

Bilanțul tragediei a crescut din nou: încă un pacient a murit, după incendiul de la ”Matei Balș” (sursa foto: Facebook/Remus Mihalcea)

La zece zile de la tragedie, s-a aflat că încă o familie este greu încercată, după ce un alt pacient din rândul celor care s-au aflat în pavilionul V al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală a pierit.

Vestea tristă a fost aflată luni dimineață. Pacientul care a decedat avea 89 de ani. După incendiu, bărbatul fusese transferat într-un alt pavilion al spitalului afectat de drama produsă în dimineața zilei de 29 ianuarie, conform Antena3.

Pacientul ar fi avut o formă severă SARS CoV-2 și mai multe afecțiuni asociate. Din păcate, astfel s-a ajuns ca bilanțul deceselor în urma tragediei de la ”Matei Balș” să crească la 15.

În tot acest timp, se desfășoară o anchetă menită să stabilească exact cauzele izbucnirii incendiului. Zilele trecute, la exact o săptămână de la tragedie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București anunțaseră că s-a încheiat cercetarea la fața locului și ce pași urmează să se facă în continuare în cadrul investigației. DETALII AICI.

author avatar
Cristina Stefan
110 afisari

3 COMENTARII

  1. Asacl-a invatat secjristu de taso la oartid.Ma candvrei sa minti minti cate putin zilnic. Atunci minciuna e uriasa dar e vazuta mica.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger