AcasăSOCIALBătaie de joc la adresa polițiștilor. Trimiși să păzească rubedeniile șefilor

Bătaie de joc la adresa polițiștilor. Trimiși să păzească rubedeniile șefilor

Marcel Vela a avut pază suplimentară la secțiile de votare unde a candidat

Sindicaliștii de la Europol au semnalat un abuz fără precedent la nivelul conducerii MAI, care a trimis zeci de polițiști din alte județe să asigure paza cu dedicație pentru secții de votare din Caraș-Severin. Mai mult, polițiștii au fost anunțați cu trei ore înainte de această misiune și au efectuat 36 de ore de muncă fără întrerupere.

Zeci de polițiști de frontieră din județele Timiș și Mehedinți au fost trimiși în misiune în noaptea, cât și în ziua votării, în orașele și comunele din județul Caraș-Severin din dispoziția secretarului de stat în MAI, atrage atenția conducerea Sindicatului Polițiștilor Europol. ”În jur de 40 de colegi au fost anunțați cu 3 ore înainte că trebuie să meargă în misiune în alt județ, fără a fi instruiți și fără a li se spune clar din ce motiv. Asistăm la o situație fără precedent, când forțe de ordine din alte județe sunt trimise să execute o comandă politică chiar în localitățile unde cei apropiați ministrului de interne, ginerele și fiica partenerei de viață ai lui Vela, au candidat la funcția de primar, vorbim aici de localitățile Armeniș și Caransebeș, cât și în alte localități din acest județ, precum Oțelu Roșu, Berzasca, Moldova Nouă sau Oravița, unde și ministrul Vela a candidat pentru un post de consilier județean.

Colegii noștri au fost trimiși carne de tun, unii după tura de noapte, iar alții după alte misiuni executate, fiind situații în care aceștia au efectuat și 36 ore de muncă într-un interval de 48 de ore, fără a se ține cont niciun minut de refacerea capacității de muncă sau de oboseala acumulată. Practic, s-a călcat peste cadavre pentru ca factorul politic să fie triumfător în județul în care ministrul de interne își are originile. Nu ne rămâne decât să ne așteptăm ca la alegerile următoare, polițiștii să primească misiune direct de la partid, în funcție de interesele celor care candidează, iar această desfășurare de forțe am văzut-o în ultimul timp doar la priveghiul liderului duduienilor, Emi Pian”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.

Suplimentare de forțe pentru candidații apropiați

Agenții pentru paza secțiilor de votare din Caraș-Severin au fost luați de la Poliția de Frontieră tocmai pentru că structura permitea o mutare fără prea multe acte administrative, ne spun sindicaliștii de la Europol. ”Ioan Cristian Vela, ginerele lui Vela, care, la căsătorie, a luat numele soției sale, fiica ministrului de Interne, a candidat pentru un nou mandat la Primăria Armeniș, iar fiica concubinei lui Vela, Andra Pleșa, a candidat la Primăria Caransebeș. Totodată, prietenul lui Vela, Dunca, cel care îi tot împrumuta elicoptere ministrului de Interne, a candidat la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin. Marcel Vela a candidat și el pe listele Consiliului Local Caransebeș și pe listele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Tocmai de aceea a fost dislocat un efectiv atât de mare de polițiști din județe învecinate, pentru a asigura paza secțiilor de votare din aceste localități. Polițiștii au fost luați de la Poliția de Frontieră pentru că acolo este o altă structură, care cuprinde trei județe, în acest caz Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș, și este mult mai ușor de mutat personalul de colo, colo, ca și acte administrative. Este de neînțeles această suplimentare de forțe, având în vedere că în aceste localități nu a fost semnalat vreodată niciun incident”, ne-a declarat Marius Iconaru, secretar general al Sindicatului Polițiștilor Europol .

Singura solicitare de forțe suplimentare, în Caraș-Severin

Județul Caraș-Severin este singurul din țară care a beneficiat de un număr suplimentar de polițiști aduși din alte județe, ne spune conducerea Sindicatului Europol. ”Ar fi trebuit să asigure paza secțiilor cu personalul din județ și, mai ales, să îi ia pe cei din tura de zi. În plus, oamenii aduși din județele învecinate nu au beneficiat de niciun fel de instructaj, ca să știe cu ce probleme se pot confrunta acolo. Din ce știm noi, ar fi existat o solicitare de la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, dar ar fi putut lua oameni din alte părți, de la alte structuri suport, că aveau de unde”, a mai afirmat secretarul general al Sindicatului Polițiștilor Europol, Marius Iconaru. De precizat că pentru cei 40 de polițiști folosiți din alte județe MAI va trebui să plătească ore suplimentare, deplasare și diurnă.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.