Cauta

Barometru. În ce instituții au cea mai mare încredere românii. Ce loc ocupă Biserica și Poliția – DOCUMENT

Barometru. În ce instituții au cea mai mare încredere românii. Ce loc ocupă Biserica și Poliția – DOCUMENT - Ziarul National

Barometru. În ce instituții au încredere românii. Ce loc ocupă Biserica și Poliția

Un sondaj de dată recentă scoate la iveală instituțiile în care își pun încrederea românii, cel puțin cei care au răspuns acestei cercetări sociologice.

Este vorba despre un barometru al vieții religioase din România, ale cărui rezultate s-au aflat miercuri. Sondajul a fost realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, care l-a și făcut public, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte și cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române.

Iar răspunsurile la întrebarea ”Dumneavoastră câtă încredere aveți în următoarele instituții?”arată că la capitolul încredere domină Biserica – 41,4% – foarte multă; 29,8% – multă, urmată, pe locul 2, de Armată, 17,8% – foarte multă; 44% – multă, pe locul 3 de Academia Română, cu 9,4% – foarte multă; 38,2% – multă, Primărie, cu 11% – foarte multă; 32% – multă, Poliţie, cu 11,4% – foarte multă; 29,7% – multă şi Ministerul Sănătăţii, cu 6,3% – foarte multă; 27,7% – multă.

Câți oameni au fost aleși să participe la sondaj

E de precizat faptul că sursa amintită precizează că datele pentru acest sondaj de opinie – de tip multi-stratificat, probabilistic, pe baza unui chestionar telefonic – au fost culese în perioada 30 noiembrie – 07 decembrie 2020. Și că a fost vorba despre un eșantion de 1000 persoane, considerat reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani, eșantion validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică.

Chestionarele au fost aplicate în sectoarele Capitalei și în toate județele României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3%, la un grad de încredere de 95%, conform sursei amintite.Barometrul-vietii-religioase-LARICS-CCSL-16.12.2020

Ultimele stiri

  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • Exit mobile version