Un episod de vreme rea care s-a abătut asupra orașului Baia Mare, la primele ore ale zilei de luni, a trimis un bărbat pe mâna medicilor. Omul a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a căzut victima unui incident, în plină stradă.
Omul în vârstă de 45 de ani a fost rănit după ce un copac doborât de vântul puternic a căzut peste el. Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul aștepta un mijloc de transport în comun. Mai exact, în timp ce se afla într-o stație de pe Bulevardul București, din orașul Baia Mare.
Conform emaramures.ro, victima s-a ales cu o fractură de membru și escoriații (zgârieturi), fiind preluată de un echipaj SMURD și dusă la spital.
Și tot vântul puternic a făcut ca acoperișul unui bloc să cadă peste o mașină. De această dată, incidentul a avut loc pe strada Melodiei, din același oraș. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea acoperișului.
Incident și în Ilva Mică
În urmă cu doar câteva zile, respectiv pe 6 august, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență anunțat, în cadrul bilanțului cu intervențiile derulate de pompieri și de salvatori la nivelul a 24 de ore, ca urmare a episoadelor de vreme nefavorabilă, că o persoană a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o bucată de lemn căzută de pe acoperișul unui imobil. S-a întâmplat în localitatea Ilva Mică, din județul Bistrița-Năsăud.
Pe de altă parte, vă amintim că luni, 9 august, este în vigoare o atenționare COD GALBEN, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, prin intermediul căreia s-a anunțat că atât în prima zi a acestei săptămâni, cât și marți, 10 august, dar și miercuri, 11 august, cât timp va fi valabil mesajul de la ANM, în sud-vestul și sudul țării disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade.