Comisia Europeană a anunțat că a selectat 107 proiecte de infrastructură de transport pentru a primi 6 miliarde de euro subvenții de la UE. Toate proiectele aprobate ale României, din care doar două fără conglomerate de țări, sunt cele dedicate Ucrainei și Moldovei, în timp ce restul statelor din UE au primit finanțare pentru modernizarea, dezvoltarea și construirea propriilor infrastructuri.
Nu știu dacă România a trimis și alte proiecte la Comisia Europeană, dar cert este că singurele aprobate au fost pentru infrastructura de transport care deservește Ucraina. Și Moldova, dar tot pentru facilitarea tranzitului mărfurilor din Ucraina. Într-un comunicat al Comisiei Europene se arată că au fost selectate 107 proiecte de infrastructură de transport, din 353 depuse, pentru a primi peste 6 miliarde EUR subvenții UE de la Facilitatea Conectarea Europei (CEF), instrumentul UE pentru investiții strategice în infrastructura de transport. Peste 80% din finanțare va sprijini proiecte care oferă o rețea mai eficientă, mai ecologică și mai inteligentă de căi ferate, căi navigabile interioare și rute maritime de-a lungul rețelei de transport transeuropean (TEN-T). Proiectele vor consolida, în plus, căile de solidaritate UE-Ucraina, create pentru a facilita exporturile și importurile Ucrainei.
”Conexiunile feroviare transfrontaliere majore de-a lungul rețelei centrale TEN-T au fost, de asemenea, prioritare pentru finanțare. Acestea includ în special tunelul Brenner Base (care leagă Italia și Austria), Rail Baltica (care leagă cele trei state baltice și Polonia cu restul Europei), precum și tronsonul transfrontalier dintre Germania și Țările de Jos (Emmerich–Oberhausen). Pentru a face transportul pe căile navigabile interioare pregătit pentru viitor, infrastructura de-a lungul căilor navigabile transfrontaliere Seine-Scheldt dintre Franța și Belgia va fi modernizată. Porturile interioare de pe Dunăre și bazinele Rinului, precum Viena și Andernach, vor primi, de asemenea, un upgrade”, informează Comisia Europeană.
Comisarul european român confirmă
”Am alocat 6,2 miliarde EUR pentru proiecte din întreaga Europă care ne vor apropia mai mult de finalizarea Rețelei transeuropene de transport, TEN-T, coloana vertebrală a economiei UE. Sunt deosebit de fericită că 250 de milioane de euro vor îmbunătăți legăturile transfrontaliere dintre Ucraina, Moldova și vecinii lor din UE, România, Ungaria, Slovacia și Polonia. Aceste proiecte vor facilita transportul de mărfuri între UE și Ucraina, consolidând căile de solidaritate”, a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.
Și, într-adevăr, România a primit 24,3 milioane de euro pentru îmbunătățirea trecerii feroviare a frontierei la Vicșani (România) – Vadul Siret (Ucraina). Proiectul își propune să optimizeze traficul feroviar peste granița româno-ucraineană pe TEN-T, ruta centrală care leagă România și Balcanii spre vestul Ucrainei. Principalul beneficiu al proiectului va fi creșterea capacitatea, interoperabilitatea și siguranța traficului rutier de pasageri și marfă între Europa Uniunea și Ucraina, ca parte a inițiativei Solidarity Lanes, susține Comisia Europeană. Totodată, proiectului vama Siret România-Ucraina i-au fost alocate 9,2 milioane de euro. Scopul proiectului este construirea/modernizarea infrastructurii de transport care facilitează acces rutier și operațiuni vamale către și dinspre punctele de control al frontierei Siret/Porubne (BCP), unul dintre principalele puncte transfrontaliere româno-ucrainene.
Tot slava
Peste 33 de milioane de euro au fost alocate pentru modernizarea vămii Ungheni România-Moldova, prin construirea/modernizarea drumului, construirea punctului de frontieră și achiziționarea de echipamente pentru serviciile de trecere a frontierei. Principalul beneficiu al proiectul va fi creşterea capacităţii şi siguranţei traficului între Uniunea Europeană şi Ucraina, ca parte a inițiativei Solidarity Lanes, mai arată Comisia Europeană. Moldova și România. Proiectul vama Giurgiulești va primi fonduri de la UE de aproape 2,5 milioane de euro și va viza studii, lucrări și achiziționare de echipamente pentru serviciile de trecere a frontierei la unul dintre principalele puncte de trecere a frontierei rutiere România-Moldova, la Galați/Giurgiulești. Principalul beneficiu al proiectului va fi capacitatea crescută și siguranța traficului între Uniunea Europeană și Ucraina, ca parte a inițiativei Solidarity Lanes, bineînțeles.