AcasăSOCIALBanii cash ar urma să dispară în România! Va fi interzis prin...

Banii cash ar urma să dispară în România! Va fi interzis prin lege

bani

Plata salariilor în numerar ar putea fi interzisă prin lege. La Parlament există deja un proiect de lege care le interzice practic angajatorilor să mai plătească salariile în numerar. Şi tot în proiect este prevăzut şi faptul că toţi comercianţii vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul.

Salariul cash sau plata în numerar la comercianți ar putea fi eliminate. Asta prevede un proiect de lege care a trecut deja de Senat şi care se afla la vot in Camera Deputatilor. Proiectul de lege prevede o interdicție pentru angajatori de a plăti salariile cu bani numerar, potrivit observatornews.ro.

Legea ar urma să se aplice la 1 ianuarie 2026

Există şi nişte excepţii în acest sens şi anume consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar, precum și personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. Acest proiect oferă instituțiilor statului un control mai bun asupra tranzacțiilor, frauda fiind mai dificil de realizat. Legea ar urma să se aplice la 1 ianuarie 2026.

De asemenea, comercianții vor fi obligați să accepte plata cu cardul. Persoanele juridice vor putea oferi serviciul de avans în numerar la terminalele de plată și pot acorda avansuri în numerar. Acestea afișează la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum și informații privind costurile serviciului.

Avansul se evidenţiază distinct pe bonul fiscal şi nu poate depăşi suma de 500 de lei. Tranzacţiile privind avansul în numerar se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele aferente tranzacţiilor se stabilesc conform contractelor în vigoare între părţi. Comercianții pot percepe, de la titularul cardului, un comision care nu poate depăşi 1% din valoarea avansului acordat.

author avatar
Andreea Vlad