AcasăSOCIALBani mai mulţi pentru profesori! În ce condiții pot primi 2.000 lei...

Bani mai mulţi pentru profesori! În ce condiții pot primi 2.000 lei pe lună

profesori

PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc pentru întreg personalul din învățământ pentru perioada stării de urgență și alertă. Cadrele didactice ar putea primi 2.000 de lei pe lună, iar personalul auxiliar 1.500 lei/lună.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiectul pentru acordarea stimulentului de risc ar putea avea un impact bugetar de circa 500 de milioane de lei în acest an. Banii pot proveni din fonduri europene, a precizat Simonis.

„Decizia celor care au iniţiat acest proiect a fost ca cadrele didactice să beneficieze de un stimulent de 2.000 de lei lunar, iar personalul didactic auxiliar şi personal nedidactic, 1.500 de lei lunar. Menţionez faptul că de aceste stimulente vor beneficia şi cei care vor face cursurile fizic la şcoală, dar şi cei care vor face cursurile online.

Explicaţia este una foarte simplă, Guvernul a eşuat în a pune la dispoziţia dascălilor instrumentele necesare pentru începere în siguranţă a anului şcolar, iar în regim de urgenţă credem că dascălii, dar şi personalul auxiliar au nevoie de aceste stimulente pentru a-şi achiziţiona până la urmă acele rechizite de care au nevoie, pentru a-şi asigura dezinfectanţii, măştile”, anunță social-democratul Afred Simonis, potrivit Mediafax.

Câți bani vor primi profesorii

Conform proiectului de lege, cadrele didactice ar urma să primească 2.000 de lei pe lună, iar personalul auxiliar și cel nedidactic câte 1.500 de lei/lună. Proiectul nu menționează întreruperea plății stimulentului pe perioada cursurilor online.

Stimulentul nu va intra în suma ce se va lua în calcul la stabilirea contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv a contribuției asiguratorii pentru muncă.

Sistemul de învățământ de stat din România are acum peste 200.000 de cadre didactice.

author avatar
Andreea Vlad
507 afisari

2 COMENTARII

  1. Dobitocii astia nici acum nu au inteles de ce PSD-ul a scazut sub 20% la ultimele alegeri .Populism gretos,sa aduca banii de la ei de acasa,aceasta natie nu mai poate sa traga la caruta bugetara pe care viermii astia din politica,mai ales PSD ,o incarca tot timpul in cautare de voturi.In aceste situatii ori caruta se rupe ori moare calul.Sa le mai dau si eu o idee:pensii speciale pentru elevi,de ce totul numai pentru profesori?Va bagati?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger