Cauta

Bacalaureat 2020/Cifre îngrijorătoare: aproape 6.000 de elevi au LIPSIT de la proba de miercuri

Bacalaureatul 2020 continuă. Pentru unii dintre elevi, cel puțin.

Și spunem acest lucru pentru că, din datele oficiale venite de la Ministerul Educației, în ziua în care absolvenții de liceu înscriși la „examenul maturității” au dat piept cu proba obligatorie a profilului – cea la istorie, respectiv, matematică, s-a constatat că „138.104 candidați au susținut această probă, iar 5.935 de candidați nu s-au prezentat”. Din rândul acestora din urmă, 57 se află în izolare, iar 5 candidați erau spitalizați/în carantină, potrivit sursei citate.

Peste 100 de elevi prinși pe picior greșit

Datele oficiale venite de la Minister indică, totodată, că 105 candidați înscriși la Bacalaureat 2020 au fost dați afară din examen, pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Și că nu au fost situații în care vreun elev să aibă peste 37,3 grade Celsius, astfel încât toți candidații au trecut „proba termometrului”, la prezentarea în centrele de examinare.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba obligatorie a profilului (istorie/matematică) au fost publicate pe site-ul dedicat, găzduit de edu.ro. VEZI AICI.

Vă amintim că ultima probă din cadrul Bacalaureatului 2020, cea la alegere a profilului, va avea loc joi, 25 iunie. Și că primele rezultate de la BAC 20202 vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00, pentru ca rezultatele finale, de după contestații, să fie comunicate duminică, 5 iulie.

sursa foto: Facebook/Ministerul Educației

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Iohannis joacă alba-neagra cu viitorul României
  • Jurnalul securiștilor de la Păltiniș se vinde ca pâinea caldă
  • Mbappe nu uită de PSG
  • FCSB ține cu Real Madrid în finala Ligii Campionilor. De ce?!
  • Producătorii au răbufnit. Hipermarketurile pun adaosuri uriașe
  • Se privatizează industria de armament. Guvernul trece la exproprieri masive
  • O nouă măsură a Guvernului PSD în sprijinul românilor. Amenzile de circulație nu se modifică prin creșterea salariului minim de la 1 iulie 2024
  • Trump devine coșmarul piețelor bursiere?
  • S-a creat precedentul. România, condamnată de CEDO pentru încălcarea drepturilor unui transgender
  • Exit mobile version