Cauta

SCANDALOS! Se pune la cale o GREVĂ GENERALĂ în toată Poliția Română!

Avertismentul unui sindicat al polițiștilor: „Ne pregătim de greva generală!”/Anunțul, după negocieri eșuate cu MAI (sursa foto: snppc.ro)

O avertizare vine de la Federația Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC), pe fondul a ceea ce se anunță a fi fost negocieri eșuate cu reprezentanții Ministerului de Interne, condus de către Lucian Bode.

„Negocieri eșuate cu MAI privind Contractul Colectiv de Muncă: ne pregătim de greva generală!” – se transmite, marți, prin intermediul unui comunicat al FSNPPC.

Sindicat: Bode s-a întors la 180 de grade în ceea ce privește ziua liberă

Sindicaliștii au transmis ce nemulțumiri au, după recentele discuții cu oficialii MAI. „După aproape două luni de la ultimele negocieri eșuate, la ședința de azi a Comisiei paritare de dialog social, privind noul ,,Contract Colectiv de Muncă la nivel grup de unități din Ministerul Afacerilor Interne – (CCM)”, care reglementează drepturile/interesele personalului contractual, așa cum prevăd Codul Muncii și Legea dialogului social nr. 62/2011, a fost înregistrat un nou eșec în discuții.

MAI nu a aceptat nici măcar propunerea de a acorda o zi liberă plătită personalului contractual (aprox. 6.300 angajați), cu ocazia zilei de naștere, deși, inițial, acceptase ca respectiva zi liberă să fie recuperată, invocând prevederi justificative din materia Dreptului muncii.

Stupoare: la negocierile de azi, ministrul Lucian Bode s-a întors la 180 de grade în ceea ce privește ziua liberă pentru personalul contractual, ceea ce ne determină să nu semnăm CCM-ul și să acționăm în consecință!”, se transmite în comunicatul de presă.

Ca urmare, se mai susține în mesajul făcut public de către reprezentanții sindicatului, Biroul Executiv al FSNPPC a decis „demararea procedurii legale pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și, implicit, a grevei generale a personalului contractual, acțiune sindicală PERFECT LEGALĂ, pe care o vom pune în aplicare în cel mai scurt timp posibil, după efectuarea unor acțiuni juridice prevăzute de reglementările în vigoare”.

Sindicatul anunță că va reveni cu detalii despre calendarul acestei forme de protest.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version