AcasăSOCIALAvertisment dur al prof.dr.Păunescu: ”Ne vom trezi cu devastări de orașe”

Avertisment dur al prof.dr.Păunescu: ”Ne vom trezi cu devastări de orașe”

Prof.dr.Virgil Păunescu: ”Trebuie să ne asumăm un număr mai mare de cazuri și să deschidem HORECA

Doi ani de acum încolo ne vom afla în același punct al pandemiei, susține prof.dr.Virgil Păunescu, directorul Institutului Oncogen. Acesta avertizează că soluția închiderii economiei este extrem de periculoasă și că aceasta va duce la anarhie și la devastări de orașe.

Pandemia Covid va mai dura cel puțin doi ani, ne spune prof.dr.Virgil Păunescu, tocmai de aceea soluția închiderii economiei sau a unor industrii este absolut nefastă, consideră acesta. ”Eu cred că la sfârșitul pandemiei s-ar putea să se dovedească faptul că modelul suedez a fost cel corect. Sfârșitul pandemiei, dacă mergem cu vaccinările pe tehnologiile care au fost puse la punct și care protejează mai puțin de un an de zile, ar putea veni abia peste doi ani, dacă nu mai mult. Și chiar dacă presupunem că vaccinurile ar fi bune, nu există capacitatea de a acoperi populația cu vaccinare mai repede de doi ani de zile. Deci sigur timp de doi ani de zile vom fi exact în aceeași situație. Și atunci eu aș fi foarte prudent cu măsurile pe care le iau, apropo de măsuri de închideri pe motive sanitare. Pentru că, deși pare cinic, într-adevăr numărul de cazuri și de morți va crește, dar populația va ajunge la o limită a răbdării și vom avea o problemă și mai mare și vedem în țările în care a început deja povestea asta”, ne-a declarat prof.dr.Virgil Păunescu.

Populația va sărăci

Profesorul dr.Păunescu ne spune că restricțiile economice vor duce la o sărăcire accentuată a populației, care va fi foarte ușor de manipulat și de scos în stradă de oricine. ”Ne vom trezi cu devastări de orașe, cu anarhie, cu incapacitatea autorităților de a mai pune ordine. Este atât de periculos să te joci cu psihologia poporului, cu răbdarea lui, cu sărăcirea în care îl aduci. Este atât de ușor să provoci o explozie socială dacă mergi pe măsuri din astea dure numai ca să imiți alte țări. Eu am impresia că ce facem noi este un fel de imitație, se mai uită să vadă ce fac nemții și zic gata, închidem și noi. Populația Germaniei are un alt nivel de trai și, probabil, alte rezerve. Germania nu este România. Eu aș fi foarte atent cu măsurile pe care le iau cu impact pe psihicul omului. Și în SUA și în alte țări, oamenii nu au ieșit în stradă pentru libertate, ci pentru că le-a ajuns cuțitul la os, că nu mai au bani, au datorii și se tem pentru ziua de mâine. Aici noi avem două concepții. Un concept al medicilor este închiderea totală.

Și îi înțeleg, pentru că au obosit, pentru că le este frică că se îmbolnăvesc și pentru că povestea asta nu se va sfârși prea curând. Dar lor le este ușor să vorbească despre închidere, pentru că au salarii destul de mari, pe care și le iau la timp. Dar închiderea totală înseamnă ca 80% din populație să ajungă într-o dificultate financiară majoră pe care medicii nu o au. Că dacă s-ar stabili ca medicii să ia cât iau cei din HORECA nu le-ar mai conveni soluția medicală”, a mai afirmat directorul Institutului Oncogen, prof.dr.Virgil Păunescu.

Închiderea HORECA, o greșeală imensă

Închiderea industriei hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor a fost una dintre cele mai mari greșeli făcute, având în vedere că infectările nu s-au produs în această zonă, susține prof.dr.Virgil Păunescu. Acesta arată că restaurantele au sisteme de climatizare care, efectiv, împiedică răspândirea virusului, deci probabilitatea de infectare în incinta acestora este aproape zero. ”Se iau măsuri a căror motivație nu este prezentată. De exemplu închiderea restaurantelor în interior. Nu există date, și cei din industria HORECA au cerut dovezi, că ar fi existat un caz de infectare în interiorul restaurantelor. Și aici nu vorbim despre chefurile din restaurante cu 500 de oameni, care ar trebui sancționate, ci de oamenii care se duc cu familia acolo. Noi ne facem iarăși că nu vedem, un lucru. Ajutoarele astea pentru industria HORECA este un fel de a ne păcăli singuri, pentru că nu îi sprijină în niciun fel, nici pe angajați, nici pe angajatori. Nu de aici vin infectările. Uitați-vă cum arată metroul în București, cum arată autobuzele. Iar școlile au fost clar un focar, pentru că școala se desfășoară în spații închise, neventilate, unde dacă un copil e bolnav i-a îmbolnăvit pe toți, iar apoi au dus acasă la bunici”, ne-a mai precizat prof.dr.Virgil Păunescu, directorul Institutului Oncogen.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
6.231 afisari

28 COMENTARII

  1. astia inchid doar unitati de poroductie sau locuri de munca unde se vinde la multinationale care cica sunt certificate anticovid nu se imbolnaveste nimeni !!!!!! o sa ajunga romania locul plangerii si al foametei ca astia se compara cu tari occidentale care cica inchid dar aia detin productie si finante nu ca la noi care nu mai avem nimic!!!!!

  2. Manipulare chestia asta cu „cei 2 ani’. NU existā nici un fel de virus ! NU vā vaccinati cu nici un fel de vaccin de tip nou!

    • Felicitari ! O data cu diversiunea „covid” ORICE vaccin devine suspect ca ARMA biochimica sau cel putin o formula EXPERIMENTALA ! Sobolanii de laborator sunt inlocuti cu oamenii -Mare atentie la potentiale vaccinuri de la Moderna , Inovio sau AstraZeneca !

  3. Este purā Manipulare chestia asta cu „cei 2 ani’. NU existā nici un fel de virus ! NU vā vaccinati cu nici un fel de vaccin de tip nou!

  4. Se vrea sărăcirea populației, se vrea un numar cat mai mare de șomeri, din Ianuarie 40 la suta din angajații la stat vor fi disponibilizați, salarii tăiate intre 25-40/100 si TVA mărit la tot intre 24-25 la suta. Asta înseamnă o sărăcire grabita a romanilor si Forțarea acestora sa muncească pe nimic. Comanda franco germana pentru PNL a fost, va punem la guvernare doar cu condiția celei mai ieftine forte de munca din Europa. Se vrea mutarea unor producții din China, in România, dar cu o salarizare de maxim 300 de euro, pentru profitul cat mai mare al multinaționalelor. Deci pregătiți vlahii de sclavie. Daca din vremuri străbune, de la Burebista, pe acest teritoriu nu a exista sclavagism, in secolul XXI PNL ul aduce in România sclavagismul

    • E stabilit pe agenda Cabalei Sataniste Transnationale:
      – COMUNISM tehnocratic cu suport de control si supraveghere prin inteligenta artificiala – Atentie la propaganda sistematica cu „DOGITALIZAREA romaniei” si e-Guvernarea , implementarea NETRANSPARENTA si FORTATA a legislatiei si infrastructurii 5/6 G ( vedeti ce se intampla cu moleculele de Oxigen la banda de 60GHZ !!! -rezonanta electromagnetica in organismul uman cu efecte asemanatoare coronavirusului – la puteri mai mari MOARTE rapida prin SUFOCARE)
      – VENIT MINIM UNIVERSAL conditionat de renuntarea la Prorietate , Vaccinare Obligatorie(modificare ADN/ARN) si MARCAREA cu 666 (tot modificare ADN/ARN +supraveghere si control 24/24)
      – Deces PROGRAMAT o data cu scaderea productivitatii sau utilitatii pentru sistem !

    • In curand vom fi fortati sa intram in conflict direct cu Mafia Politica si sistemul care ii apara – Acesta Guvernare trebuie sa bage Romania in Noua Ordine Mondiala a Anthristului – Toate profetiile crestine , islamice , orinetale , native , informatii din zona ezoterica indica o CONVERGENTA Clara catre acest sistem satanic implementat prin Diversiuni , Plandemii , Criza Economica si in primul rand prin MAFIA POLITICO-ADMINSTRATIV-SECURISTA ! etc

  5. Cel mai grav lucru este inchiderea scolilor, este grav, copii oricum sunt impreuna se joaca pe strada , in parcuri, nu ar fi mai bine la scoala, unde sunt supravegheati sa poarte masca de catre profesori. Ei nu iau scoala online in serios. o neglijeaza. Este grav. Nu a facut niciun regim pana acum asa ceva. Pe timpul lui Ceausescu, eram saraci, nu aveam ce sa mancam, dar scolile nu s-au intrerupt. Pe timpul liberalilor inainte de razboi se faceau numai 4 clase primare.

  6. Dle dr. poate avertizezi corect nu mai stiu ce sa cred, da, spune ceva despre vaccin ca promiteai nu cu mult timp in urma ca ce ? Apropo de sanatate, ca si consilierul Presedintelui, ce pozitie ai luat cand se inchideau spitalele, esti in stare sa dai un raspuns ?

  7. Inca o problema stringenta este cresterea ACCELERATA a preturilor . Din luna August parca au inebunit toti samsarii si comerciantii ! Au umflat totul cu 20-30% ca veneau romanii din vest in concediu si asa au ramas – Intr-un an au fost deja 4 valuri de scumpiri !! Sa nu aiba Mafia de Stat impresia ca jandarmeria va folosi armele impotriva populatiei revoltate !

  8. & Au identificat și ăștia categoriile de persoane mai expuse și mai afectate de acțiunea virusului și au recomandat măsuri de sporire a imunității și reducere a efectelor infectărilor pentru acele categorii de persoane, ?

    • NU !! In schimb au folosit PROTOCOLUL CRIMINAL cu adminstrare de antivirale HIV fara a trata celelalte afectiuni – De aici au rezultat peste 95% din Totalul cetatenilor ASASINATI in spitale si Lagarele Covid !! Tataru , Arafat, Orban ,Cercel , Rafila = O gasca de banditi Tortionari , Calai !

  9. @ Variante , posibilități de îmbunătățire a imunității pentru persoanele considerate mai expuse la acțiunea virușilor, ?

  10. Romania e banca de alimente pt zona Ue.
    Apoi englejii au anuntat vaccin din Decembrie grupe strategice iar din Marte 20 21 3000000000 de doze deci injumate de omenire iar in vara se fini cu ghiara ghiavolului ptuu ?…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger