AcasăSOCIALAvertisment din partea Consiliului Elevilor: ”Asistăm, din nou, la un posibil măcel...

Avertisment din partea Consiliului Elevilor: ”Asistăm, din nou, la un posibil măcel în ceea ce privește organizarea claselor”

(foto: Facebook/Ministerul Educației)

Nici bine nu s-a anunțat, recent, când ar urma să revină copiii la clase, în contextul în care luna viitoare începe semestrul al doilea al actualului anul școlar – și așa confruntat cu destule neajunsuri în contextul școlii online și al problemelor cauzate de noul coronavirus, că s-a aflat un alt subiect ce stârnește preocupare la nivelul Consiliului Național al Elevilor.

Concret, luni s-a transmis că forul ”atrage atenția asupra fenomenului dezastruos al tăierii numărului de clase!”, în contextul în care, spun reprezentanții Consiliului, ”în întreaga țară se pregătesc tăieri masive ale numărului de clase din diferite unități de învățământ preuniversitar, la inițiativa inspectoratelor școlare sau a unităților de învățământ, pe fondul scăderii populației de vârstă școlară de la o generație la alta”.

Explicațiile Consiliului Național al Elevilor

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor motivează această luare de poziție, aducând în discuție aspecte ce țin de cifre și de dimensionarea claselor, cât și de normele didactice.

”Această scădere este cauzată, pe de o parte, de factori demografici și, pe de cealaltă parte, de înființarea clasei pregătitoare, care a avut loc acum opt ani, moment în care o parte dintre preșcolarii care absolviseră ultima grupă de grădiniță au fost repartizați la clasa pregătitoare, iar o altă parte a fost repartizată la clasa I. Această măsură a dus la scăderea efectivelor de elevi/clasă pentru generația care, începând cu anul școlar 2021-2022, va începe ultimul an al ciclului gimnazial sau primul an ciclului liceal, după caz.

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra acestui fenomen extrem de grav, care va atrage după sine consecințe precum perpetuarea fenomenului claselor cu colective supradimensionate (de până la 35 de elevi/clasă), care îngreunează semnificativ procesul de predare și de evaluare și care afectează în mod semnificativ posibilitatea cadrelor didactice de a acorda fiecărui elev atenția cuvenită. Conform art. 63 din Legea educației naționale nr. 1/2011, numărul mediu de elevi cu care o clasă poate funcționa este de 22 pentru învățământul gimnazial și de 24 de elevi pentru învățământul liceal.

Considerăm că formarea claselor cu câte 28 de elevi din start este prejudicioasă și scade drastic nivelul calității educației, fiind în directă contradicție cu dezideratele 5 și 6 ale proiectului România Educată – pentru educație se alocă resurse suficiente, în mod transparent și eficient și sistemul de educație este unul echitabil și de calitate pentru fiecare elev.

Eliminarea unor clase din planul de școlarizare presupune micșorarea normelor didactice, fapt care va conduce atât la scăderea numărului de posturi disponibile în sistem, cât și la micșorări salariale pentru cadrele didactice.

În plus, considerăm că acesta este un moment oportun pentru implementarea măsurilor care să aibă în centrul lor elevul și creșterea calității educației, precum reducerea numărului de elevi dintr-o clasă și asigurarea accesului la educație în comunitățile subdezvoltate (eliminarea claselor din unitățile de învățământ din comunitățile izolate înseamnă, pentru mulți elevi, privarea de educație, aceștia neavând posibilitatea de a se deplasa la o școală din altă localitate”, transmit reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, într-un comunicat.

Se așteaptă o reacție de la vârful Ministerului

Forul elevilor ar vrea ca Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, să acționeze cât mai rapid cu putință pe această temă.

”Așadar, solicităm Ministrului Educației să facă, în regim de urgență, demersurile necesare pentru ca desființarea claselor să fie realizată doar acolo unde acestea nu vor avea efectivul de elevi necesar funcționării, conform legii. Mai mult, solicităm realizarea unei anchete în rândul inspectorilor școlari generali, pentru a determina modul în care s-au luat deciziile privind tăierea claselor și sancționarea celor care au încălcat standardele de transparență și comunicare interinstituțională eficientă”, susțin elevii.

Rareș Voicu: Asistăm, din nou, la un posibil măcel în ceea ce privește organizarea claselor

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu, subliniază la rândul său că așteaptă ca ministrul Educației să se implice în această chestiune. ”Asistăm, din nou, la un posibil măcel în ceea ce privește organizarea claselor pentru anul școlar 2021-2022, din cauza faptului că unii inspectori și directori fie nu cunosc legea, fie nu vor să o aplice. După standardele lor, pentru a nu fi desființată, o clasă ar trebui să funcționeze cu cel puțin 30 de elevi! Greșit! Legea e foarte clară în această speță.

Solicităm ministrului educației să acționeze cu celeritate și să își asume primii pași în lupta pentru creșterea calității în sistemul educațional, prin micșorarea numărului de elevi de la clasă”, a precizat Voicu.

195 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger