AcasăSOCIALAvarie la rețeaua de termoficare în zona Unirii din Capitală

Avarie la rețeaua de termoficare în zona Unirii din Capitală

Avarie la rețeaua de termoficare în zona Unirii din Capitală (sursa foto: telegrama.ro)

Deși s-a trecut de mijlocul lui martie, prima lună de primăvară calendaristică, afară e încă rece în Capitală. În tot acest context, în unele blocuri din Capitală nu lipsesc problemele cu apa caldă și căldura.

O avarie s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, 16 spre 17 martie, la reţeaua de termoficare în zona Unirii din Capitală. Lucrătorii de la Termoenergetica au ieșit deja pe teren pentru a scoate apa din galerie, cu motopompele.

Informația s-a aflat joi dimineață, cu tot cu primele precizări venite de la vârful Termoenergetica. Deocamdată nu se cunoaşte amploarea avariei, din câte a declarat Claudiu Creţu, directorul general al Companiei Termoenergetica Bucureşti, pentru Agerpres. „În acest moment, echipa de intervenţie scoate apa din galerie. După câteva ore, când se va reuşi eliberarea galeriei, ne putem da seama de amploarea avariei. Noi sperăm până diseară să putem remedia”, a anunțat Crețu.

Din datele anunțate de Agerpres, în Sectorul 1 sunt afectate 269 de blocuri, în Sectorul 2 – 102 blocuri, în Sectorul 3 – 28 de blocuri, în Sectorul 4 – 65 de blocuri, în Sectorul 5 – 32 de blocuri, în Sectorul 6 – 110 blocuri.

Lista completă a imobilelor în care au apărut probleme la nivel de furnizare de apă caldă sau căldură poate fi consultată pe site-ul Companiei Termoenergetica – VEZI AICI.

Bugetul Capitalei pe 2022, votat în 7 martie. Ce anunța Nicușor Dan cu privire la termoficare

În urmă cu nici două săptămâni, s-a aflat că a fost votat bugetul Capitalei pe anul în curs. La acea dată, respectiv pe 7 martie, primarul Bucureștilor făcuse un anunț cu privire la proiectele ce se intenționează a fi continuate, inclusiv când vine vorba de termoficare.

„E adevărat, mi-aș fi dorit și ne-am fi dorit un buget mai mare, mai cuprinzător, din care să putem finanța mai multe dintre proiectele necesare Bucureștiului. Cu toate acestea, bugetul pe 2022, așa cum e el, ne permite să continuăm câteva proiecte de infrastructură (printre ele Prelungirea Ghencea, modernizarea rețelei de termoficare), să reparăm trotuare și să refacem marcajele rutiere, să continuăm să subvenționăm materialele sanitare ale spitalelor, să plătim subvențiile pentru transport public și termoficare la un nivel similar cu cel din 2021 și să achităm în continuare o serie de datorii rămase din perioada 2016-2020”, a transmis, la acea dată, Nicușor Dan, pe Facebook.

197 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger