Cauta

Au mai pus-o de-o afacere! Serviciile de urgență private devin obligatorii

Ministrul Oros îi obligă pe agricultori să-și angajeze pompieri privați

Ministrul Agriculturii și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au emis un act normativ prin care îi obligă pe fermieri să-și angajaze servicii de urgență private, pentru stingerea eventualelor incendii. Mai mult, noul regulament prevede achiziționarea de utilaje și echipamente ale căror valori îi vor aduce în sapă de lemn pe producătorii români.

Deși nu a fost semnalat niciun incendiu semnificativ la producătorii agricoli, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a cerut Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să întocmească norme noi pentru prevenirea și stingerea incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol. Normele prevăd condiții atât de dure și de costisitoare încât vor provoca falimentul fermierilor, care și așa înregistrează pierderi uriașe în ultimii ani. Cea mai absurdă obligație este aceea de a contracta servicii private de urgență, pentru stingerea incendiilor, activitate care, iată, iese din atribuțiile ISU.

Astfel, potrivit normelor IGSU, publicate în Monitorul Oficial, societățile agricole sunt obligate să asigure constituirea, cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgență privat, precum și funcționarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să încheie contract cu un alt serviciu de urgență voluntar sau privat, capabil să intervină operativ și eficace pentru stingerea incendiilor. Totodată, acestea sunt obligate să permită, la solicitare, accesul forțelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaștere, instruire sau de antrenament și să participe la exercițiile și aplicațiile tactice de intervenție organizate de acesta. Obligatorie este și asigurarea pregătirii și antrenarea serviciului de urgență privat de intervenție.

Pentru forțele chemate în ajutor, fermierii trebuie să asigure și să pună în mod gratuit la dispoziție mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor și echipamentele de protecție specifice riscurilor care decurg din existența și funcționarea unităților, precum și antidotul și medicamentele pentru acordarea primului ajutor.

ISU nu mai vine pe câmpuri

Pompierii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență nu se vor mai deplasa la incendiile izbucnite pe câmpuri. Cel puțin așa reiese din normele publicate în Monitorul Oficial, care arată că, pentru asigurarea intervenției serviciului privat pentru situații de urgență trebuie luate măsuri cu ajutorul lucrătorilor de la locurile de muncă. Astfel, fermierii sunt obligați să asigure transportul personalului serviciului privat pentru situații de urgență și a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, să organizeze și să pregătească echipe de personal din cadrul unităților agricole care să poată fi trimise la locul unde a izbucnit incendiul, asigurându-se și mijloacele cu care aceste echipe se vor deplasa și acționa și să apeleze la serviciile voluntare pentru situații de urgență ale localităților.

Rezerve de apă, în lan

La punctele de recoltare în lan, pentru parcele de peste 50 ha, fermierii trebuie să aibă câte 1-2 pluguri sau discuri pentru tractare, o remorcă echipată cu 5 stingătoare cu spumă, utilaje, unelte și alte mijloace tehnice de primă intervenție, formate din 5 coase, 10-15 mături de nuiele cu coadă de minimum 3 metri, 10 găleți cu apă și un rezervor de apă de minimum 500 de litri, precum și o cisternă remorcabilă cu pompă. ”Care mai este atunci rolul pompierilor, pe care noi îi susținem financiar? Dacă fiecare unitate agricolă trebuie să-și angajaeze serviciu privat de pompieri.

Servicii private de acest gen sunt pe la rafinării, unde riscurile de incendii sunt foarte mari. Dar cum îi ceri tu asta amărâtului ăluia cu 50 de hectare. Păi ăla nu are bani de niciunele. Și câți angajați cred autoritățile că are un fermier, ca să pună și responsabili cu prevenirea incendiilor, echipe de intervenție? Nu ai cum să respecți aceste norme, este imposibil”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Ultimele stiri

  • Înarmarea Ucrainei și a Republicii Moldova, prioritate zero pentru Guvernul Bolojan
  • Se confirmă. Sprijinul financiar pentru prețurile la energie, concentrat pe cetățenii cu ajutoare sociale
  • Israelul și Iranul amăgesc piețele bursiere. Petrolul scade, acțiunile globale cresc
  • Lovitură sub centură pentru Becali: Steaua, adusă în Liga 1!
  • De ce băncile centrale se îndreaptă către aur, euro și yuan
  • Avem guvern. Ce urmează?
  • Toate mall-urile din România, obligate de ANPC să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie. Care e motivul
  • Restricții și mai dure la vânzarea antibioticelor. Practic, nimeni nu va mai beneficia de doza de urgență
  • Europa are nevoie de acțiune – și de mai puține summituri cu Trump
  • Statele Unite, de la indispensabile la insuportabile
  • Exit mobile version