Cauta

Au început lucrările la patinoarul din Sectorul 4, care va fi unicul din București

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat, pe pagina sa de facebook, că au început lucrările la patinoar, care va putea fi folosit atât de sportivii de performanţă, cât şi de copii.

Foto: Gabi Boholț

„Ştim cât de necesar este un astfel de complex sportiv, mai ales că, la ora actuală, Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are patinoar competiţional. Iubitorii sporturilor pe gheaţă trebuie să parcurgă zeci, ori sute de kilometri pentru a-şi satisface pasiunea, mulţi dintre copii alegând să se antreneze, astăzi, cu rolele prin parcuri”, a scris edilul pe Facebook.

El spune că acest patinoar, care va fi unicul din București, va veni în sprijinul acestora, dar şi al sportivilor de performanţă din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

„Pe terenul unei baze care a aparţinut Totul Verde. SA, am început lucrările la fundaţia noii construcţii. Patinoarul va dispune de tribune, vestiare, cabinete medicale, spaţii administrative, locuri de parcare şi spaţii de relaxare amenajate, în aşa fel încât părinţii care îşi înscriu copiii la activităţi sportive să îi poată urmări la antrenamente. Aici, se vor putea organiza şi diferite spectacole pe gheaţă, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari”, a adăugat primarul Daniel Băluţă.

„Câți dintre dumneavoastră cunoașteți copii care patinează sau fac hochei? Ați văzut vreodată un spectacol de balet pe gheață sau ați trăit, din tribune, emoțiile unui meci de hochei? Sunt sigur că prea puțini. Motivul este unul simplu: Bucureștiul este singura capitală europeană care nu are patinoar competițional. Parisul are peste 30, Budapesta 18, iar Sofia are 3 astfel de patinoare. După cum v-am anunțat deja, în curând, noi, Sectorul 4 vom demara, după mai bine de 68 de ani în care nu s-a mișcat nimic în domeniu, construcția unui patinoar”, anunțase în aprilie 2022 Daniel Băluţă, după ce făcuse o vizită de documentare în Germania, la patinoarul din Nürnberg.

Ultimele stiri

  • Horoscop 16 noiembrie. Lasă Universul să lucreze pentru tine şi învaţă să-ţi gestionezi emoțiile!
  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București
  • ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor
  • Schimbări mari la WhatsApp. Aplicaţia de mesagerie îţi va permite să-ţi rezervi numele de utilizator, acelaşi pe care îl foloseşti la Facebook şi Instagram
  • „Lista neagră” a lui Bolojan. MAI, Sănătatea și Educația nu mai scapă de concedieri în 2026
  • Știai că durerile de spate pot fi cauzate de emoții reprimate, nu doar de postură?
  • O româncă răpită a trăit un coșmar în Italia! Doi bărbaţi au obligat-o să se prostitueze, după ce au drogat-o! Cum a scăpat femeia
  • Primăriile din România nu se uită la bani când vine vorba de decorațiunile de Crăciun. Bugete generoase pentru bucuria cetăţenilor
  • Cât costă un kilogram de care de porc înainte de Crăciunul 2025. La micii crescători e mult mai ieftin decât în supermarketuri
  • Exit mobile version