Cauta

Au descoperit și parlamentarii. De peste 10 ani, clasa pregătitoare se face pe banii părinților

Economii la bugetul Educației din banii părinților

Parlamentarii vor să corecteze o anomalie legislativă care persistă nestingherită de peste 10 ani. După ce a fost introdusă obligatoriu prin 2012-2013, clasa pregătitoare a fost susținută din banii părinților, ministerul omițând să prevadă obligativitatea statului de a asigura gratuit și universal manuale școlare și materiale didactice. Potrivit inițiatorilor unui proiect de lege, anomalia creează inechităţi educaţionale, dar și diferenţe de tratament între elevii de la începutul ciclului primar şi cei din clasele superioare.

eleviDupă ce au introdus, prin lege, în 2012-2013,  obligativitatea clasei pregătitoare, autoritățile au omis, cel mai probabil deliberat, să prevadă și asigurarea gratuită a manualelor școlare și materialelor didactice, astfel că părinții au fost obligați să plătească toate acestea din propriile lor buzunare, unii dintre ei neavând posibilități financiare pentru a subvenționa acest tip de învățământ.

Deși anomalia datează de peste 10 ani, parlamentarii UDMR s-au gândit că e timpul să schimbe această stare de lucruri și să completeze articolului 93 al Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, în sensul instituirii obligaţiei Ministerului Educaţiei de a asigura manuale şcolare sau materiale didactice echivalente, inclusiv fişe de lucru, pentru elevii din clasa pregătitoare, în mod gratuit şi universal, atât în învăţământul de stat, cât şi în cel particular şi confesional acreditat.

”Începând cu anul şcolar 2012-2013, clasa pregătitoare a devenit parte a învăţământului primar, fiind reglementată ca nivel obligatoriu prin modificările aduse Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevederi reluate şi în Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 -art. 13 alin. (1). Cu toate acestea, în practică, Ministerul Educaţiei nu asigură manuale sau alte materiale didactice pentru acest nivel, încălcând astfel dispoziţiile legale referitoare la dreptul la educaţie gratuită, astfel cum este reglementată în Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023”, arată inițiatorii proiectului legislativ.

Copiii de 6 ani, inexistenți pentru minister

Această situaţie a generat, timp de peste un deceniu, inechităţi educaţionale, diferenţe de tratament între elevii de la începutul ciclului primar şi cei din clasele superioare, şi lipsa unui suport didactic unitar pentru cadrele didactice care lucrează cu copii de 6 ani, semnalează parlamentarii. De asemenea, aceștia consider că s-a încărcat financiar părintele şi s-a creat un precedent care nu respectă principiile constituţionale de echitate şi acces universal la educaţie gratuită. Sarcina achiziţionării fişelor şi materialelor auxiliare este transferată informal părinţilor sau unităţilor de învăţământ, ceea ce conduce la o situaţie profund inechitabilă.

”Această problemă afectează mai ales copii din mediile defavorizate, unde mulţi părinţi nu dispun de resursele financiare necesare pentru a cumpăra caiete de lucru, materiale didactice sau suporturi auxiliare. În aceste condiţii, copiii pornesc cu un dezavantaj semnificativ încă de la începutul parcursului școlar, contrar principiului egalității de șanse și al echității, consfințit de Legea 198/2023. În fapt accesul efectiv la educație nu poate fi considerat real dacă nu este susținut și prin accesul gratuit la materialele educaţionale de bază”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Efort financiar minim

Conform datelor publicate de lnstitutul Naţional de Statistică şi Ministerul Educaţiei, numărul mediu anual al elevilor înscrişi în clasa pregătitoare este de aproximativ 180.000 – 190.000, număr orientativ, bazat pe tendinţele anilor precedenţi. Costul mediu estimat per elev pentru manuale şi/sau fişe de lucru este de aproximativ 100 de lei annual, suma incluzând cheltuielile legate de tipărirea materialelor, costurile logistice aferente distribuţiei, precum şi punerea la dispoziţie a formatului digital. Raportat la un număr estimativ de 190.000 de elevi beneficiari, costul total anual nu depăşeşte suma de 19.000.000 lei.

”Considerăm că acest efort bugetar este unul modest în contextul bugetului total destinat educaţiei şi că reprezintă o investiţie necesară în susţinerea echităţii şi calităţii în procesul educaţional. Adoptarea acestei propuneri legislative corectează o omisiune legislativă şi administrativă existentă din 2012 până în prezent, garantează respectarea dreptului la educaţie echitabilă pentru toţi elevii din învăţământul obligatoriu, sprijină cadrele didactice prin oferirea unui suport pedagogic unitar, reduce presiunea financiară asupra familiilor, în special a celor din medii defavorizate, şi întăreşte aplicarea legii, consolidând responsabilitatea Ministerului Educaţiei în respectarea propriilor atribuţii. Propunem ca implementarea să se aplice începând cu anul şcolar următor intrării în vigoare a prezentei legi, pentru a permite Ministerului Educaţiei să organizeze procesul de elaborare, licitaţie şi distribuţie a materialelor”, se mai arată în documentul citat.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă DENTAL CARE IR SRL
  • Fraieri, dar bățoși
  • Surse: Călin Georgescu ar urma să fie trimis în judecată în această săptămână
  • Regenerare psiho‑fizică în natură: Retreat‑urile mindfulness din România
  • Tăierea burselor nu e economie. E abandon
  • Măsuri de austeritate/Sindicatele cer o întâlnire de urgență cu premierul Bolojan. În caz contrar, amenință cu GREVA GENERALĂ la nivel național
  • Update/ Rezultate finale BAC 2025. Notele după rezolvarea contestațiilor, afișate luni
  • S-a aflat abia acum drama prin care a trecut actualul șef al statului! Nicușor Dan și-a înmormântat tatăl în mare taină
  • Accident grav cu un TIR și un autoturism, pe DN7. O persoană a murit și o alta a fost rănită – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version