Cauta

Au curs amenzile, de Revelion! Foarte multe sancțiuni, pe motiv de nepurtare a măștii

Au curs amenzile, de Revelion! Care a fost abaterea cel mai des sancționată (foto: Facebook)

Oamenii legii care au lucrat de Revelion au stat cu ochii pe români, să vadă în ce măsură se respectă normele în vigoare. Și, din câte arată cifrele oficiale, în noaptea dintre ani a curs nu doar șampania, conform tradiției, în noaptea dintre ani, ci s-a lăsat și cu valuri de amenzi.

Din câte au comunicat, vineri, oficialii Ministerului de Interne, în ultimele 24 de ore în întreaga țară au fost mobilizați nu mai puțin de 24.500 de angajați ai MAI, precum și peste 2.300 de polițiști locali. Totul, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și a intervențiilor în caz de urgență.

”Efectivele angrenate au intervenit la peste 4.400 de evenimente în ultima zi a anului 2020, au constatat 909 infracțiuni și au aplicat aproximativ 6.900 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.192.604 lei”, transmite MAI.

În noaptea de Revelion, nu au fost puțini românii care au apelat numărul unic de urgență – 112. Au fost sesizate 3.598 de evenimente care au necesitat intervenția structurilor MAI, o parte semnificativă dintre acestea, 1.242, vizând situații de urgență sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD.

Cu ochii pe respectarea măsurilor de protecție sanitară. Amenzi din cauza măștii

Din comunicatul MAI-ului mai reiese faptul că ”angajații Ministerului Afacerilor Interne au acordat o atenție deosebită acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate normele de protecție sanitară în Noaptea de Revelion”.

În acest sens, în întreaga țară s-au aplicat mii de amenzi. ”În urma verificărilor, din cele aproximativ 6.900 de sancțiuni contravenționale aplicate la nivel național, 3.900 au fost aplicate în contextul epidemiologic actual, dintre care peste 3.100 pentru nepurtarea măștii de protecție, 675 pentru nerespectarea de către agenții economici și persoanele fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru, precum și încălcarea restricțiilor de circulație și 52 pentru nerespectarea distanțării fizice”, transmit oficialii Ministerului de Interne.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version