Iarna și-a intrat în drepturi, în unele zone din țară. Dar, deși se circulă în condiții de iarnă, s-a anunțat faptul că nu sunt sectoare de drumuri naţionale pe care să fie traficul rutier oprit, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.
În dimineața acestei prime zile din săptămână,respectiv luni, 24 ianuarie, reprezentanții Centrului Infotrafic au informat, la ora 7, că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile. La ora menționată, ningea în județele Bacău, Buzău și Covasna.
Unde se circulă în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu strat subțire de zăpadă
Reiese că în unele județe din țară s-a ieșit pe teren cu mijloace de deszăpezire, acolo unde pe carosabil s-a depus un strat subțire de zăpadă.
„Se circulă în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu strat subțire de zăpadă, în județele Alba, Bacău, Bihor, Brăila, Caraș-Severin, Covasna (DN 11 Oituz), Gorj (DN 67C Novaci-Rânca), Harghita, Iași, Prahova (DN 1A-km.155 – limita cu jud. Brașov), Sibiu și Teleorman, unde se acționează pentru deszăpezire, fără restricții de trafic.
Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A1 Sibiu-Deva, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 1 București-Brașov, se circulă în condițiile unui carosabil parțial umed, cu vizibilitatea bună, temperaturi negative și valori reduse de trafic”, conform sursei amintite.
Reprezentanții Centrului Infotrafic au anunțat, totodată, că „din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile Constanța Nord și Constanța Sud-Agigea, dar și în bara Sulina”.
Recomandări pentru șoferi
Pentru a se evita riscul producerii de evenimente nedorite, conducătorilor auto li se recomandă să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum. Și să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să se asigure că au vizibilitatea bună prin parbriz, lunetă și geamurile laterale ale autovehiculului.
Mai mult, conducătorilor auto li se amintește faptul că este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă în cazul deplasărilor pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.