A venit vara, este perioada concediilor, iar românii intră pe site-urile destinate cazărilor şi achiziţiilor de bilete de avion. Problema este că hackerii vă urmăresc pas cu pas.
Atacatorii din online şi-au diversificat metodele prin care îi înşală pe oameni.
Se dau drept administratorii hotelurilor
Hackerii au devenit atât de iscusiți, încât au început să fure conturile hotelurilor și să trimită mesaje false din partea lor, pentru a-i convinge pe clienți să le dea datele cardului sau chiar bani.
„Momentul în care ne rezervăm vacanța în mediul online, dar și posibilitatea ca un cont al unei astfel de unități de cazare să fi fost compromis printr-un atac de tip fishing și ulterior atacatorii, folosindu-se de acel cont, să scrie utilizatorilor care au făcut deja o rezervare că este nevoie să facă o plată.
Plata este minimală, da, poate doar un avans important pentru ei, să colecteze datele de card și de aceea ne vor transmite de cele mai multe ori un link în acel mesaj, așa cum avem și în acest exemplu. Este un mesaj primit de la o victimă, da, care din păcate, a pierdut bani astfel și asta zice, pare un mesaj real, de la hotelul respectiv. Uite, intră pe acest link. Este unul dintre scenarii. Sigur că da.
Două elemente aș sublinia din acest mesaj: în primul rând urgența, este nevoie să-ți validezi sau să oferi o anumită plată, altfel nu vei mai beneficia de rezervare. Și totodată, acel link despre care vorbeam, pe care, desigur, trebuie să-l verificăm înainte de a-l accesa.
Dar trebuie să știm, totodată, că aceasta nu este o practică în cazul acestor platforme de rezervare online, pentru că tu ai un card anexat de cele mai multe ori contului tău, se vor lua automat bani de pe card sau vei plăti un avans, ori vei plăti chiar la unitatea de cazare.
Sub nicio formă nu vei primi un link într-un astfel de mesaj de la proprietari”, a explicat Mihai Rotariu, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, pentru Pro TV.
Data până la care românii își mai pot lua zilele de concediu rămase din anii trecuți
Românii care nu și-au terminat zilele de concediu de odihnă din anii trecuți e bine să știe că nu le vor pierde, dar că există o dată-limită până la care se pot bucura de acestea.
De altfel, discuţiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar în rândul angajaţilor mai ales la începutul anului, când aceştia constată că nu şi-au efectuat toate zilele de concediu disponibile pentru anul anterior.
Angajaţii care nu şi-au luat cele 20 de zile legale minime de concediu de odihnă în 2022 pot solicita angajatorului să le acorde până la jumătatea anului 2024.
Astfel, conform prevederilor Codului Muncii, zilele de concediu neefectuate în anul 2022 se pot lua până la data de 30 iunie 2024.
Ce bani bă ce bani? Crezi că români au bani cum au ukropii și nepalezii din România?