Președintele Klaus Iohannis, a declarat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni, că din data de 8 februarie, odată cu începutul semestrului al doilea, majoritatea școlilor se vor deschide.
O decizie finală în acest sens se va pe data de 2 februarie, dar lucrurile sunt aproape clare: elevii vor reveni în bănci după prima săptămână din februarie.
Numai că, pentru acest efort, profesorii au pretenţia de a fi plătiţi suplimentar. Este vorba despre orele în plus, destinate recuperării materiei pierdute în semestrul I.
Se pare că şcoala online a fost un compromis care n-a reuşit să acopere toate lecţiile pe care ar fi trebuit să le facă elevii.
Profesorii, plătiți cu 100 de lei pentru fiecare oră remedială
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că numărul orelor de recuperare a materiei va fi în medie de 5 pe săptămână și vor varia în funcție de evaluările făcute de profesori, care vor stabili de la caz la caz cât s-a pierdut din programa școlară.
„Ministerul Educației trebuie să organizeze acest proces și să identifice sursele de finanțare pentru aceste acte remediale.
Pentru a motiva cadrele didactice ne gândim la un cuantim atractiv și cuantumul pe care-l avem în vedere, propus de mine, nevalidat la nivelul ministerului, e de 100 lei pe oră la fiecare oră remedială.
Acest tarif e maximul corespunzător unui profesor cu peste 25 ani vechime în învățământul preuniversitar.
Cadrele mai tinere cu o experiență mai redusă în sistem mă aștept să fie motivate de această posibilitate de recompensare a efoturilor, care nu vor fi mici„, a conchis Sorin Cîmpeanu.
5 ore de recuperare pe sătămână
Numărul orelor remediale va fi de 5 pe săptămână, în medie, susține ministrul Educației. „Sunt situații în care elevii au pierdut mai mult sau în care elevii au asimilat mai mult și numărul de ore va fi mai mic„, a spus Sorin Cîmpeanu la postul Digi24.