Cauta

Asocierile Consiliului Județean Ilfov cu Unitățile Administrativ Teritoriale din județ: încep să se vadă roadele

O stradă din Comuna Jilava a fost reabilitată complet. Lucrările au fost finanţate în proporţie de 90% din bugetul Consiliului Judeţean Ilfov.

În cadrul proiectului „Reabilitare – Modernizare drum Steaua Sudului” s-a refăcut terasamentul drumului (săpături, balast, piatră spartă şi asfalt în două straturi, montare borduri, realizare trotuare, pe o lungime de 1.640 m, şanţuri pe un singur sens pentru preluarea apelor pluviale pe o porţiune de 400 m, guri de scurgere şi racordări străzi adiacente). Valoarea contractului de asociere s-a ridicat la 3,69 milioane lei, contribuţia CJ Ilfov fiind de 90%.

Consiliul Județean Ilfov a încheiat numeroase asocieri cu mai multe Unități Administrativ Teritoriale din județ în vederea realizării unor obiective de interes local, printre care merită amintite construirea de noi drumuri, dar și reabilitarea și modernizarea unora existente, investiții în branșamente la canalizare, în serviciile medicale sau de urgență, precum și în lucrări de combatere a inundațiilor.

Prioritatea Consiliului Județean Ilfov este aceea de a veni în sprijinul dezvoltării și modernizării comunităților locale. Iar roadele nu întârzie să apară având în vedere că în aceste zile a avut loc recepția unor lucrări extrem de importante pentru locuitorii ilfoveni.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version