AcasăSOCIALASF le spune BASME şoferilor: "Euroins și City erau Muma Pădurii, nu...

ASF le spune BASME şoferilor: „Euroins și City erau Muma Pădurii, nu Albă ca Zăpada!” + protest AUR

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, a vorbit despre City Insurance și Euroins, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului.

Oficialul a precizat că instituţia pe care o conduce verificat Euroins-ul lunar, a amendat societatea drastic de fiecare dată, însă s-a lovit de refuzul firmei de a preda documente importante.

Amenzi de 16 milioane lei cumulate

Când am venit la ASF, City si Euroins deţineau aproape 80% din piaţa RCA. În niciun stat nu exista aşa ceva. Cele două companii au practicat tarife foarte mici nesustenabile, iar companiile serioase s-au retras. La Euroins s-au găsit extrem de multe deficienţe care ne-au determinat să impunem măsuri pe care să le aibă ei de îndeplinit.

Controalele au fost dispuse aproape lunar, unele inopitate şi controale permanente, în urma cărora au fost amendate persoane fizice şi juridice şi s-a dus la destituirea conducerii companiei Euroins. Conducerea Euroins a fost sancţionaţă şi destituită la două, trei luni de când am venit.

Am dat amenzi consistente, au luat amenzi de 16 milioane lei cumulate, într-un an de zile şi jumătate. Deci activitatea de supraveghere a ASF a fost una extrem de incisivă, numai că ASF s-a lovit de refuzul companiei de a da documente sau de a da documente neconforme cu realitatea”, a spus Nicu Marcu.

Cum era condus Euroins, de fapt

Aceste societăţi de asigurări sunt conduse după directiva europeană Solvency 2 care le permite să emită asigurări numai şi numai cu reasigurare. Adică riscurile lor se pot transfera pe reasigurare la un reasigurator, care poate fi inclusiv în Insulele Cayman.

Ştiind ce găsisem la City Insurance, ASF a impus companiei Euroins să îşi readucă asiguratorul ca să îl putem să îl controlăm, având în vedere că reasiguratorul era în Insulele Cayman.

Astfel, compania şi-a făcut reasiguratorul în Germania, asta făcând posibilă verificarea”, a afirmat şeful ADF la audierea în comisiile Senatului.

AUR a protestat în Parlament

Reamintim, ASF a anunţat că va înainta Ministerului Finanţelor Publice o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA la nivelul celor din luna martie a anului trecut, dar şi o altă propunere care vizează renunţarea la taxa de unu la sută aplicată companiilor de asigurări.

Parlamentarii AUR au protestat împotriva conducerii ASF care s-a prezentat la audieri, după falimentul Euroins. Reprezentanții AUR au afișat pancarde cu mesajele: „ASF = Hoție, 12.000 euro salariu pe lună, pentru ce?, ASF = Corupție, Atenție, instituție inutil”.

author avatar
Andrei Ștefan
334 afisari

1 COMENTARIU

  1. Toți salariații ASF trebuie CONCEDIATI. Asta e măsură justă pe care trebuie sa o ia Parlamentul. Paguba provocata populimii trebuie recuperata parțial din mega salariile primite de acești viermi ani de zile. Asta e justiție. Restul este COMPLICITATE !!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger