Cauta

ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor

ASF a publicat tarifele de referință RCA 2025

ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat raportul semestrial privind tarifele de referință pentru polițele auto obligatorii.

Deși polița RCA este obligatorie, prețul nu este reglementat prin lege, ci stabilit liber de asigurători, a transmis ASF.

Calculul și factorii de risc

Documentul, realizat de o companie independentă, se bazează pe datele statistice din ultimii cinci ani (1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024) și reflectă evoluția frecvenței și severității daunelor din piață.

În esență, metodologia folosită are în vedere două aspecte:

-Cât de des se produc accidentele (frecvența daunelor) și
-Cât de mari sunt costurile acestora (severitatea daunelor).

Aceste date sunt procesate printr-un model matematic (Model Liniar Generalizat – GLM), care ia în calcul factori precum vârsta asiguratului/utilizatorului, tipul vehiculului, puterea motorului, zona geografică. Apoi, pentru a reflecta realitatea economică, se iau în calcul și:

-inflația daunelor – adică, printre altele, faptul că reparațiile și piesele auto costă mai mult de la an la an,

-cheltuielile administrative și de vânzare ale asigurătorilor,

-marja de profit.

Instituția a avertizat că, în absența unui reper precum tariful de referință, pot apărea situații în care anumite categorii de șoferi primesc oferte excesiv de mari, riscând să rămână neasigurați și să lase terții fără despăgubiri.

Diferențele majore dintre București și restul țării

Potrivit ASF, pentru persoane fizice, tariful de referință RCA a crescut în medie cu 5,4% pentru autoturisme și cu 5,2% pentru autovehiculele de transport bunuri, comparativ cu tariful de referință publicat în luna decembrie 2024.

Pentru persoane juridice, majorările au fost moderate: +3,5% pentru autoturisme și +3,2% pentru autovehiculele de transport bunuri.

Analiza în evoluție pe categorii de risc evidențiază și scăderi ale tarifului de referință. De exemplu, pentru un șofer din București-Ilfov, cu vârsta între 51 și 60 de ani și autoturism între 151–200 kw, tariful a scăzut cu 3,5%. Reduceri s-au înregistrat și pentru șoferii sub 30 de ani, cu mașini de peste 200 kw. În cazul autovehiculelor de transport persoane, creșterea a fost de doar 0,4%, practic o stagnare.

Potrivit noilor tarife de referință, un șofer sub 30 de ani care conduce un SUV în București (putere a motorului 151-200 de kilowați) are fixat un tarif de referință de 5.029 de lei. Pentru mașini și mai puternice, se mai adaugă 100 de lei.

Ultimele stiri

  • Userista de la Mediu a profitat de atacul hackerilor. Toate sistemele de comunicații din Apele Române sunt căzute
  • Război murdar pentru banii publici: Primarul Băluță, dezvăluiri despre șantaj, grupări destructurate și o posibilă otrăvire cu arsenic
  • Efectul catastrofal al tranziției verzi. UE produce tot mai puțină energie
  • ”Doctrina Donroe”, amprenta SUA într-o lume multipolară
  • Mourinho is back: “Construiți un bordel!”
  • Statul român, sufocat de datorii. Împrumuturi de 2,3 miliarde de euro la început de an
  • Era de așteptat: companiile petroliere americane vor garanții pentru a investi în Venezuela
  • Fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare/UPDATE: Chițoiu s-a predat
  • Becali, Șut de 2 milioane euro!
  • Explicațiile oficiale pentru care avionul lui Nicușor Dan a rămas blocat cu orele la Paris. Ce zice ministrul Miruță/Costurile deplasării cu avionul folosit de președinte – VIDEO
  • Exit mobile version